Constantin Ciprian Manoliu, 52 de ani, absolvent al Academiei Navale «Mircea cel Bătrân» a fost ales secretar general al PSD Diaspora la începutul lunii octombrie.
De mulţi ani rezident în Italia, Manoliu este cunoscut ca vechi membru al PSD, cu numeroase activităţi şi în asociaţionismul românesc din afara ţării.
Iată cum comentează rezultatele slabe ale PSD din diaspora, dar şi schimbarea de la vârful partidului.
Ciprian Manoliu, ce se va schimba pentru Diaspora cu Liviu Dragnea preşedinte?
Pentru prima dată de la constituirea PSD Diaspora în octombrie 2010, noua conducere a organizaţiei a deschis un canal de comunicare directă şi sinceră cu preşedintele partidului şi cu ceilalţi factori de decizie. Personal consider că insuccesele şi experienţele amare trăite de PSD Diaspora în ultimii cinci ani au fost corect înţelese de noua conducere a partidului şi cred că în următoarele confruntări electorale vor fi adoptate strategiile cerute de către reprezentanţii noştri din teritoriu a căror voce, până acum, nu a fost nici auzită nici luată în seamă. Cred că domnul preşedinte Liviu Dragnea va şti să valorifice cu ajutorul PSD Diaspora uriaşul potenţial de vot din străinătate.»
Acum, după un an de la alegerile prezidenţiale, există răspunsuri pentru rezultatul foarte slab pe care l-a avut Victor Ponta în Diaspora?
Răspunsurile pentru eşecul de la alegerile prezidenţiale din 2014 eu le-am avut din luna iunie, din octombrie şi în noiembrie 2014 şi acestea au fost: lipsa totală a unei strategii electorale şi a unui program de acţiuni pentru diaspora, necunoaşterea potenţialului uman al membrilor organizaţiei PSD Diaspora, neluarea în seamă a semnalelor de alarmă trase de către reprezentanţii din diaspora, alegerea unor candidaţi total nepotriviţi pentru alegerile parlamentare din 2012 care a dus la demobilizarea organizaţiei, lipsa totală a vreunei unei strategii de informare şi online pentru Diaspora.
Şi aceasta în condiţiile în care se ştia că internetul şi telefonia vor decide rezultatul votului. Apoi lipsa secţiilor de votare, cerute şi răscerute de noi cei din PSD Diaspora, care să permită tuturor să voteze în condiţiile în care de la cozile de la secţiile de votare unde s-au adunat 350.000 de votanţi furioşi mobilizaţi online de maşinăria de incitare, manipulare şi dezinformare pusă în mişcare de Iohannis, au plecat cele 2.000.000 de telefoane contra Ponta la rudele din ţară care au schimbat total rezultatul alegerilor, proasta organizare şi coordonare a prezenţei la comisiile de votare, direcţionarea greşită şi manipulatorie a materialelor de propaganda electorală de către cei însărcinaţi cu asigurarea acesteia, lipsa de comunicare la toate nivelele şi lipsa unei coordonări centrale a campaniei electorale pentru prezidenţiale, lipsa de profesionalism şi lipsa dorinţei de a câştiga alegerile a conducerii de atunci.
Se poate reproşa ceva organizaţiei PSD Diaspora pentru acea perioadă?
Dacă se poate reproşa ceva Organizaţiei PSD Diaspora pentru perioada prelectorală şi electorală din 2014 este faptul că nu am cerut mai aprig eliminarea din birourile lor calde de la Bucureşti pe cei care au diriguit, nu ştim acum în al cui interes, dar al lui Victor Ponta sigur NU, pe cei care la acea vreme erau conducerea PSD Diaspora.
Ce aveţi de gând, concret şi în afară de sloganuri, să faceţi pentru perioada electorală a alegerilor parlamentare de anul viitor? Sunteţi pregătiţi?
De la mine nu aţi auzit şi nici nu veţi auzi vreodată sloganuri. Am fost şi voi rămâne un organizator. Până în primăvară toate eforturile se vor canaliza spre întărirea reprezentativităţii Programul nostru de acţiuni de partid vizează: creşterea calitativă şi numerică a organizaţiei, implementarea meritocraţiei în organizaţie, crearea unei platforme media de informare corectă a romanilor din strainatate despre ce se întâmplă în ţara şi în străinătate în condiţiile în care astăzi avem parte doar de dezinformare sau rea informare, implicarea PSD Diaspora în viaţa socială a românilor din străinătate pe toate planurile şi transformarea organizaţiei într-un interlocutor pentru toţi cei cărora le pasă de ţară.
Programul nostru electoral se va baza pe realităţile şi nevoile din străinătate şi din ţară. Nu va fi pe modelul de pâna acum de arătare cu degetul al contracandidatului şi va fi despre cine suntem, ce facem, ce putem şi ce propunem avâd ca bază dorinţele şi necesităţile reale ale electoratului.
De curând a fost aleasă noua conducere a PSD Diaspora. Ce au însemnat pentru organizaţie aceste alegeri? Ce schimbări majore vor produce în organizaţiile din afara ţării?
La 1 iunie 2015 am început activitatea ca Secretar General Interimar al PSD Diaspora. În patru luni am fost nevoiţi să refacem de la zero întreaga organizaţie deoarece tot ce a fost facut înainte a fost, cu puţine excepţii, făcut prost, de mântuială, de ochii lumii sau doar pentru interese personale care acum de abia încep să iasă la iveală.
Ultima lună a fost marcată de trei evenimente de maximă importanţă pentru organizaţia noastră: 4 octombrie 2015 – Conferinţa de Alegeri a PSD Diaspora în cadrul careia a fost aleasă prin vot statutar conducerea organizaţiei, a fost aprobat Programul de acţiuni pentru următorii patru ani; 11 octombrie 2015 – Scrutinul intern de alegere a Preşedintelui PSD pentru care am reuşit să organizăm consultarea doar pentru 2770 de membri din totalul de 3812 aflaţi în evidenţa organizaţiei la acea dată şi la care participanţii şi-au dat votul pentru Domnul Liviu Dragnea în proporţie de 96%; 18 octombrie 2015 – Congresul Extraordinar PSD la care au fost aleşi Preşedintele Executiv şi cei paisprezece Vicepreşedinţi ai PSD, congres la care au participat 21 de delegaţi cu drept de vot din partea PSD Diaspora.»
Cum comentaţi reacţia preşedintelui organizaţiei, deputatul Cătălin Rădulescu, după alegerile de duminică? Chiar există o mafie în interiorul partidului, care l-a oprit să fie ales vicepreşedinte PSD?
Nu comentez declaraţia domnului preşedinte dar consider că ce a spus poate susţine şi dacă are această poziţie are şi suficiente motive să o facă. Din câte îl cunosc eu, nu este un «yes-man» şi este dintre cei care şi spun ce găndesc şi are verticalitatea să aibă păreri personale chiar dacă nu totdeauna comode pentru toţi. De altfel şi din acest punct de vedere suntem pe aceeaşi lungime de undă.