CLAUDIA BOTA ȘI PASIUNEA PENTRU POEZIE

Claudia Bota este un artist plastic şi poet, născută la 20 decembrie 1969. A absolvit Şcoala de Muzică şi Arte Plastice din Bacău.

Este profesor de religie la Şcoala Gimnazială „Luceafărul» din Bucureşti iar ca preocupări artistice are poezia şi pictura.

În anul 1994 a absolvit cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă (MA) a Universităţii din Bucureşti. Din 2007 este Master în Management Educaţional şi în Consilierea în managementul carierei în domeniul profesional şi tehnic (COC)

Începând din 2012 a primit calificarea în calitate de consultant în carieră, dat de GCDF (Global Career Development Facilitator) Statele Unite ale Americii. Între 2011-2013 frecventează Salonul Artelor „Boema 33” din Bucureşti şi cenaclul „Vama literară”, moderat de poetul Daniel Vorona. Ca şi publicaţii literare am putea enumera Lumină lină (New York, SUA), Clipa (Anaheim, California, SUA), Jurnalul Bucureştiului, Singur (Târgovişte), ProLitera (Germania), Confluenţe Literare (Bucureşti), ş.a.

A participat la diferite concursuri de poezie:

– Concursul National ”Sclipiri de iarna” Povestile Craciunului Antologie de texte, creatie lirica si proza, ale cadrelor didactice şi elevilor, cu poezia «O zi de decembrie»cu care obţine o mențiune

– Concursul Național ”Fascinația Anotimpurilor în literatură și artă”, Bârlad, în iunie 2011, Ediția a II-a, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, Casa Corpului Didactic Vaslui, Școala de Muzică și Arte Plastice ”N.N Tonitza” Bârlad, Editura Sfera, cu poezia «Atâta ninsoare», cu care obţine premiul III.

– Concursul internațional de poezie «Călător prin stele, desfășurat in Municipiul Onești, în perioada 29 decembrie 2015-15 ianuarie 2016 cu poezia cu titlul «Atârnă iubirea de inima mea»

În 12 martie 2016 participă în Trebisacce – Italia, la prima ediție a Premiului Literar Internațional Corona, eveniment dedicat  memoriei poetului Gianfranco Cianciaruso, unde a obținut o mențiune specială cu poezia «Iubire lasă-mă să-ți mângâi fruntea».

Prin învăluire m-ai luat

Timpul se scurge mereu prin pânza deasă
Un cocor a plecat iar, în amurgul însângerat,
Cerul sub fruntea-ți semeață părea uscat,
Când ai plecat, prea curând, de acasă.
De atâtea ori am cercetat,
Umbra întunecoasă ce țese spațiul,
Legând distanța dintre noi,
Între mine și tine, lumini ne dezveleau
Gândurile noastre senine.
Acum mă trezesc înfrigurat,
Căutând să mă leg cu mâinile de viață,
Cercetându- ți ochii în privirea cerească,
Prin învăluire m-ai luat, iar în suflet făcând să crească
Iubirea cea ivită într-o dimineață.

Tăcerea inimii mele

Tăcere sădită în crăpăturile inimii mele,
Plec inima prin glasul tău, care tace,
Peste tot e numai tăcere,
Tăcere fără vibrație.
Tăcere e și în mintea mea, în glasul meu,
Care nu poate să mai rezoneze,
Cu întunericul care mă îngheață.
Visul tu mi l-ai furat,
Căci iubirea din mine ai călcat,
Zdrobind  liniștea.
În celula aceasta, unde toată lumea tace,
Nu găsești decât o tăcere.
O tăcere muribundă, ucigătoare,
Pentru că moartea calcă și desface,
Iubirea din mine, ce  nu-mi dă pace,
Vreau să dărâm barierele tăcerii,
Să te îmbrățișez fără cădere,
Să respir și să mă  îmbăt, cu tine iubire,
Retrăind fără vanitate, iubirea ce ne desparte.