Ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a susținut, în cadrul Camerei deputaților, respectiv, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport și Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, pachetul normativ propus pentru susținerea dreptului la educație în limba maternă în comunitățile românilor de pretutindeni.
Acesta a primit aviz favorabil în unanimitate, fapt de natură să evidențieze consensul național cu privire la sprijinirea minorității române din Ucraina. Pachetul normativ urmează să mai primească avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, dar și raportul Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, respectiv Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor.
”Cadrul normativ în vigoare prevedea doar posibilitatea de a acorda burse de studiu în România. Evoluțiile din Ucraina de pe finalul anului trecut au determinat necesitatea de amendare a legislației, astfel încât de aceste burse să beneficieze elevii etnici români și în țările de cetățenie, dacă studiază în limba română, ca o măsură de sprijin pentru exercitarea dreptului la educație în limba maternă”, a subliniat doamna Natalia-Elena Intotero.
Modul în care a fost adoptată legea-cadru a învățământului in Ucraina a fundamentat soluția de adoptare în regim de urgență a acestor amendamente la Legea 299 din 2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni.
Pentru implementarea acestui pachet normativ, a fost propusă o etapă – pilot constând în acordarea unui număr de 1000 de burse elevilor etnici români din Ucraina, pentru anul școlar 2017-2018, precum și 300 de stagii de specializare pentru cadrele didactice de limba română. În funcție de rezultatele acestei etape-pilot, există posibilitatea extinderii numărului de burse.
Más historias
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
Proiectul CSO Admin: Sprijinirea Organizațiilor de Tineret Europene prin Formare și Mentorat
Proiectul HG Sustainable: Educație pentru Leadership Responsabil și Dezvoltare Durabilă