Deputatul PSD, Angel Tîlvăr, a transmis un comunicat de presă privind inițiativa de înființare a Centrului Național de Resurse Umane din cadrul Ministerului Sănătății.
În conformitate cu prevederile programului de guvernare, Ministerul Sănătății a anunțat înființarea și finanțarea Centrului de Resurse Umane, prin intermediul căruia se va acorda asistență medicilor români din străinătate, care doresc să revină în țară.
În condițiile crizei curente de personal din domeniul sănătății, această inițiativă este mai mult decât binevenită. Conform statisticilor existente, România înregistrează, la ora actuală, un deficit de 13 000 de medici, o cifră echivalentă cu cea a cadrelor medicale plecate la muncă peste hotare. Acesta este și unul dintre motivele pentru care aproximativ 6 milioane de români nu au un acces corespunzător la serviciile medicale.
Salut inițiativa Ministerului Sănătății și îmi exprim speranța că, prin această măsură, ca și prin celelalte decizii guvernamentale privind creșterile salariale, dezvoltarea și dotarea performanță a unităților medicale din România, un număr cât mai mare de cadre medicale din diaspora, extrem de apreciate în clinicile și spitalele în care își desfășoară astăzi activitatea, să ia în considerare opțiunea revenirii acasă, în beneficiul pacienților români și a școlii românești de medicină.
Angel TÎLVĂR
DEPUTAT PSD DE VRANCEA
Más historias
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
Proiectul CSO Admin: Sprijinirea Organizațiilor de Tineret Europene prin Formare și Mentorat
Proiectul HG Sustainable: Educație pentru Leadership Responsabil și Dezvoltare Durabilă