20 diciembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ DIN AMERICA: ȚARA ARDE, OBAMA DANSEAZĂ ÎN ARGENTINA!

America in precampanie. Corespondență specială din America de la Dana Maria Dezotell.

Ziua de marți, deja umbrită de atacul terorist din Vestul Europei, a adus la centrele de votare din trei state, Arizona, Utah și Idaho, un număr record de votanți. Așa cum era de așteptat, Bernie Sanders a câștigat detașat alegerile din două state, Utah și Idaho, dar a pierdut Arizona.

Trump a câștigat Arizona, dar a pierdut Utah și Idaho. Ted Cruz, al doilea candidat cu șanse la presedintie din partea Partidului Republican, l-a criticat dur pe președintele Barack Obama pentru gestul sau de a rămâne în Cuba, după atacul terorist de la Bruxelles. Obama se afla în prima vizită oficială în Cuba, însoțit de Michelle, soacra și cele două fiice. La aterizarea în Havana, unde ploua, Obama și-a deschis singur umbrela, ferind-o de ploaie și pe Michelle, iar fetele lui s-au adăpostit sub aceeași umbrelă. Comparați acest gest cu cel al președintelui României, care s-a simțit deranjat că nimeni nu i-a luat paltonul într-o vizită oficială!

Săptămâna trecută a fost pentru Trump un semn de alarmă: proteste în New York, soldate cu arestări, bătăi la raliurile lui, dar și un drum blocat de protestanți pentru a împiedica traficul la un raliu susținut în Arizona. Mai mult, un clip publicitar plătit de o corporație împotriva lui Trump, o arată goală pe soția lui. Trump l-a acuzat pe Cruz că s-ar fi aflat în spatele acestiu clip, și, așa cum numai Donald Trump procedează, a trecut la atac împotriva soției lui Cruz.

În acest timp, președintele Americii se poza zâmbind cu Raul Castro, la un meci de baseball, și dansa tango în Argentina. Ce s-a întâmplat însă în Arizona? Cine s-ar fi așteptat ca alegerile prezidentiale din America să devină subiect de investigație pentru fraudă electorală? Cine s-ar fi așteptat ca, în țara făgăduinței, oamenii să stea la coadă și câte cinci ore, numai ca să li se refuze unora dintre ei dreptul la vot, cel mai important drept cu care America se mândrește? Ce s-a întâmplat marțea trecută în statul Arizona, sună similar cu ieșirea masivă la vot când Klaus Iohanis a fost ales președinte al României.

Atunci, însă, America și țările occidentale criticau abuzul autorităților române, pentru numărul insuficient de centre de votare, mai ales din străinătate. Numai că, în America, lucrurile au mers mult prea departe: după cinci ore de stat la rând, peste un milion de cetățeni americani nu au putut vota în statul Arizona! Concret, administrația electorală din Arizona a luat decizia de a reduce numărul secțiilor de votare dintr-o zona foarte populată, de la 200, câte au fost în 2012, la 60, în 2016.

Nu aș dori să intru în detalii tehnice, dar trebuie să precizez că Arizona are un sistem de vot “inchis”, ceea ce înseamnă că electoratul înscris în fiecare partid poate vota numai pentru partidul respectiv. Foarte mulți cetățeni însă au reclamat că, odată ajunși la centrul de votare, s-au trezit înregistrați în diferite partide, fără a solicita acest drept de a schimba partidul. Cu doar o zi înainte de alegeri, pe paginile de socializare circula un mesaj trimis de un reporter prin care anunța că Hillary Clinton va câștiga alegerile din Arizona. “Trocul” făcut cu marile canale TV, care au anunțat-o imediat pe Clinton drept câștigatoare, s-a dovedit a fi real.

Când numai 1% dintre voturi au fost raportate și peste 200.000 de voturi numărate în total, anunțul că ea a câștigat a stârnit furie în partea democraților. Numărul total de voturi din statul Arizona pentru democrați a fost puțin peste 400.000, aproape dublu față de numărul raportat inițial, când doar 1% dintre voturi au fost înregistrate. Unii dintre ei se aflau încă la rând la miezul nopții, alții au fost goniți șiamenințați cu poliția ca să părăsească secțiile supraaglomerate. În acelasi timp, rețelele de socializare au preluat o știre dintr-un ziar local din Arizona, în care se menționa faptul că datele din serverul lui Bernie Sanders au fost inversate cu cele ale lui Hillary. Sau, că s-au șters intenționat datele apartenenței politice pentru unii, iar alții au fost înrolați fictiv. Furia generală din America a dus la crearea unor petiții online, adresate diferitelor foruri, inclusiv președintelui Obama.

Prin lege, dacă numărul de semnături depășește 100.000, președintele are responsabilitatea să răspundă solicitanților. În numai 48 de ore, peste 100.000 de cetățeni dezamăgiți de sistemul de votare cereau demiterea autorităților responsabile de fiasco, precum și reluarea votării în Arizona. Rămâne de văzut cemăsuri va lua președintele american. Deocamdată, acesta nu a declarat oficial pe care dintre cei doi candidați îl va prefera, dar se spune că deja și-a anunțat foștii lui donatori de fonduri electorale să o susțină pe Hillary Clinton. La ora actuală, Bernie Sanders a depășit-o pe Hillary Clinton însondaje, chiar dacă are de recuperat aproape 300 de delegați. Tot el apare în sondaje ca favorit pentru a-l învinge pe Trump.

Rămâne să vedem cum va funcționa mașinăria americană în fața electoratului deja înfuriat și unde se va trage linia dintre democrație și corupție. Pentru ca, asa cum arata lucrurile, si America le are pe-ale ei!»

 

Dana Maria Dezotell, SUA