25 diciembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

CREȘTE INDEMNIAȚIA DE CREȘTERE A COPILULUI

Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor a majorat indemnizaţiile de creştere a copilului pentru mame, eliminând totodată plafonul maxim de 3400 de lei şi înlocuindu-l cu 85% din media veniturilor din ultimele 12 luni.

Indemnizatia minima va creste de la 600 de lei la peste 1000 de lei, de asemenea deputatii au stabilit ca indemnizatia minima va reprezenta 85% din salariul minim brut si cum salariul minim va ajunge la 1250 de lei(fata de 1050 lei in prezent) incepand cu luna mai, indemnizatia va creste proportional.

O altă modificare prevede că femeile vor beneficia de acelaşi nivel al indemnizaţiei, indiferent dacă optează pentru 12 sau 24 de luni de concediu maternal. Totodată, femeile care optează pentru revenirea în activitate după primele 12 luni vor primi un bonus de 50% din cuantumul indemnizaţiei minime garantate. Conform calculelor făcute pe cifrele actuale, acest bonus s-ar ridica la peste 500 de lei. De asemenea, deputaţii au stabilit că obţinerea indemnizaţiei va ţine cont de salariul din ultimele 12 luni şi nu va mai fi plafonată la 3400 de lei. »Indemnizaţia lunară se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor în ultimele 12 luni din ultimii doi ani», este propunerea adoptată de deputaţii din comisia de specialitate.

Pentru femeile care vor naşte gemeni, tripleţi sau multipleţi, nivelul indemnizaţiei lunare se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut.

Aceste modificări au fost susţinute de către reprezentanţii tuturor partidelor politice. Aceste modificări ar putea intra în vigoare de la 1 iulie 2016, Camera Deputaţilor fiind for decizional.