23 noviembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

CRIMINALA DE LA METROU VREA SĂ FIE CONFRUNTATĂ CU PRIMA VICTIMĂ, TÂNĂRA PE CARE NU A REUȘIT SĂ O ÎMPINGĂ DE PE PERON

Femeia acuzată că a omorât o tânără pe care a împins-o în fața metroului în staţia Dristor, le-a cerut judecătorilor de la Curtea de Apel să fie pusă în libertate, susţinând că vrea să fie confruntată cu victima care a scăpat cu viață în staţia Costin Georgian.

Potrivit unor surse judiciare, Magdalena Şerban a fost incoerentă în declaraţia pe care a dat-o în faţa magistraţilor. Aceasta le-a cerut judecătorilor să fie plasată în arest la domiciliu sau sub control judiciar, precizând că se află în greva foamei şi că a fost lovită în arest de un gardian. De asemenea, acuzata a mai solicitat instanţei și o confruntare cu tânăra din staţia de metrou Costin Georgian, prima victimă pe care aceasta a încercat să o ucidă în același mod.

Aceleași surse judiciare, au declarat pentru Agerpres că femeia a mai susţinut că a avut «o discuţie» cu prima tânără, iar cu a doua «o altercaţie», dar că nu a văzut când aceasta din urmă a căzut sau când a venit metroul, deși pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede clar cum, după ce a împins-o, a lovit victima cu piciorul în cap atunci când aceasta a încercat să se ridice pe peron.

Magdalena Şerban, în vârstă de 36 de ani, a fost arestată preventiv pe 13 decembrie de către Tribunalul Bucureşti, fiind acuzată de omor calificat şi tentativă de omor.

Pe 12 decembrie, Magdalena Şerban a împins o tânără pe liniile de metrou, în staţia Dristor 1. Tânăra a fost lovită de trenul care intra în staţie şi a decedat. Cu câteva ore înainte, femeia a încercat să împingă în fața metroului o altă tânără, în staţia Costin Georgian, pe care nu a reușit să o arunce pe șine.

Magdalena Şerban va fi supusă unei expertize psihiatrice, ea fiind internată la Spitalul Penitenciar Jilava.