Icono del sitio Gazeta de Spania

CRISTIAN POPESCU PIEDONE ȘI-A DEPUS CANDIDATURA PENTRU PRIMĂRIA SECTORULUI 4

Cristian Popescu Piedone anunța, la data de 30 noiembrie 2015, că s-a încheiat cariera sa politică și lăsa de înțeles că nu va mai candida niciodată la o funcție publică.

«Aici se incheie cariera mea politica. Ma retrag! Dar ma rog insa sa vina in fotoliul de primar cineva care sa continue ce nu am apucat eu sa termin. Am sa fiu insa deschis sa dau un sfat oricui mi-l va cere. Pentru ca am totusi 23 de ani in spate in administratia publica si cred ca pot sa ajut punand la dispozitie ce am invatat in acesti ani.

Orice sfat va fi dat insa de pe o banca din Parcul Lumea Copiilor, unde am sa il plimb pe David, nepotul meu drag. El e cel care imi aminteste, chiar si in momentele astea cumplite pentru mine, ca exista minuni pe pamant. Eu nu am sa mai fiu nici primarul Piedone, nici politicianul Piedone. Am sa fiu omul Cristian Popescu. Si sper sa ma ajute Dumnezeu sa fiu cea mai buna versiune a acelui om», spunea Piedone la vremea respectiva.

Astăzi a revenit asupra deciziei şi anunţă pe facebook revenirea în viaţa politică şi depunerea candidaturii la Primăria Sectorului 4 în calitate de candidat independent. El și-a înscris candidatura la biroul de circumscripție miercuri dimineața.

«Am trecut printr-o perioada tulbure, care poate ca nu s-a terminat. Ca un bun crestin ortodox, ii sunt recunoscator lui Dumnezeu ca in toata aceasta perioada am intalnit pe strada, in parc, in magazine, oameni care mi-au amintit ce reprezint pentru ei. Va sunt recunoscator voua pentru ca, atunci cand ne-am intalnit, ori in mesajele pe care mi le-ati trimis chiar aici, pe facebook, mi-ati spus ca ma apreciati pentru ce am facut in sectorul nostru. Dar mi-ati spus si ceva care m-a durut: m-ati intrebat de ce nu mai fac nimic pentru voi, de ce v-am parasit?«, a scris Cristian Popescu Piedone pe pagina de facebook.

 

Salir de la versión móvil