CUM SĂ PERFUZEZI O COROANĂ MORTUARĂ

Simbolismul acestor situații, care au întregit contextul Centenarului, oferă imaginea clară a unei națiuni tot mai debusolate, în care liderii, cu ghilimelele de rigoare, demonstrează că defilarea cu parapanta pe obrajii românilor este simbolică pentru masochismul acestei nații.

În anul de grație 2018, când se vorbește mai mult despre „unitate” decât despre „rațiune”, românii suferă de hepatita nervilor întinși și de diabetul dulcegărețurilor cu care se sinucid conștiincios, crezând că tratamentul reprezintă antidotul amărăciunilor încasate de la vecini.

Inclusiv de Ziua Națională, pe granzii PSD-ului i-a lovit leuca, precum un stafilococ stăruitor, programat să paralizeze corpul muritor al unui animal sleit. Dacă, în ajun, madam Dăncilă s-a prezentat într-o iie discutabilă, pitită după o coroană mortuară, iar coana Birchall a lăsat în urmă numai suspine cu „fotoșutingu’ ” realizat într-un superb costum național din zona Ferentari-Rahova, dom’ Dragnea a refuzat, inițial, să meargă la defilare cu branula în venă, pentru că, Doamne ferește, era posibil să fie injectat cu ceva pozitiv.

Dacă în cazul doamnei Dăncilă, lucrurile sunt clare, recuperarea maestrului Dragnea a demonstrat, încă o dată, superioritatea medicinei mioritice, capabilă să transforme o muscă în Croitorașul cel Viteaz. Exact cum, pe vremuri, Hagi se dădea accidentat pentru ca apoi să apară fluturător pe gazon, așa a făcut și teleormăneanul de bufet, la însorirea de la Arcul de Triumf.

România nu mai este o țară, este o stare de tip paranoiac. În preajma Centenarului, un ministru cu coadă de mătură-n creieri ne explica de ce trebuie să nu ne mai trimitem copiii să învețe sau să muncească în Occident, în timp ce, peste piftia noastră stătătoare, cresc coviltirul morții și perfuzia cu spumă letală a domnilor care ne strivesc cu prețuri de restaurant de lux. Am ajuns în situația în care, dincolo de defilări friguroase, să privim apusul ca pe o revelație și coroana de hoit a doamnei Dăncilă ca pe un buchet de nuntă, iar vindecarea domnului Dragnea este, deja, o chestie de natură mistică.

Trăim vremuri rușinoase, pe care le petrecem, fumându-ne propriul nostru timp, sub Arcul de Triumf. Batalioanele nu mai trec, pentru că țigările „Carpați” au fost înlocuite cu iluzia unor fumeganțe nedigerabile, însă nouă ne place atât de mult parada, încât am ocolit jalea de la Maternitatea Giulești și de la celelalte maternități și paternități ale acestei țări. O țară care ne suge. Din toate punctele de vedere.

Culmea, auzim analiști TV care susțin că acești oameni, puși în vârful colivei, sunt „inconștienți”. Din contră. Sunt perfect raționali, iar scopul lor este să scape turma, folosindu-se de români.

Perfuzia periodicului și vindecabilului pacient Dragnea, care a răcit puțin, dar nu de tot, din pricina stafilococului numit „Frică”, poate crea urmări neașteptate. Sociologic vorbind, această stare de boală urmează să se trasforme într-un rug pe care nici românii din diaspora, care trimit atât suflete cât și bani la bugetul de stat degeaba și nici românii dinăuntru, care s-au săturat de „înăuntrul” vieților lor, nu-l pot anticipa. Acest rug interior ne poate ucide… definitiv sau ne poate purifica. Dar varianta din urmă s-ar întâmpla numai prin foc. Alchimic vorbind, că nu incităm la violență…

Totuși, cunoscând puterea lenei acestui popor ancestral, pariez în continuare pe premonitoria coroană cadaverică a madamei Dăncilă și pe redevenirea chimică a madamului Dragnea.

La mulți ani, bieți unioniști!

Un editorial Andrei George Dicu