Icono del sitio Gazeta de Spania

DACIAN CIOLOȘ ȘAH MAT LA ALINA GORGHIU

Premierul Dacian Cioloș a afirmat marți, referindu-se la solicitarea PNL privind adoptarea unei ordonanțe de urgență pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin, că nu este democratic ca o lege adoptată de Parlament să fie modificată de Guvern prin OUG.

«Este o decizie politică, mai ales că este vorba de alegeri. Este o lege pe care Parlamentul a votat-o. (…) Eu, în Guvernul pe care îl conduc — este un Guvern independent—, care nu este implicat politic, și nu cred că este democratic să modifice un Guvern prin OUG o lege politică», a spus Cioloș, la Palatul Parlamentului.

Biroul Politic Național al PNL a decis luni să-i înainteze premierului o propunere în sensul aprobării printr-o ordonanță de urgență a prevederii privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, a anunțat copreședintele liberalilor Alina Gorghiu.

Alina Gorghiu este surprinsă de decizia premierului şi spune că va încerca să-l convingă pe Dacian Ciolos să aprobe introducerea a două tururi de scrutin la alegerea primarilor

Gorghiu reacționează și spune că nu este răspunsul pe care-l aștepta. Liberalii cer introducerea a două tururi de scrutin la alegerea primarilor, deși, anul trecut, au votat și ei legea cu un tur de scrutin.

Legea alegerilor locale, care prevede alegerea primarilor într-un singur de tur de scrutin, a trecut de Camera Deputaților cu 278 voturi pentru, 22 împotrivă şi 14 abţineri, fiind promulgată imediat de președintele Klaus Iohannis.

Salir de la versión móvil