Luni seara, in emisiunea «In gura Presei», prezentatorul TV Mircea Badea a prezentat cu lux de amanunte o eroare cel putin hilara a evaluatorilor DNA si anume, sechestrarea unui alt teren decat cel apartinand Institutului de Cercetare(celebrul dosar ICA), in care a fost condamnat Dan Voiculescu la 10 ani de inchisoare.
Astfel, realizatorul Antena 3 a arătat la videowall care este terenul ICA și care este cel despre care evaluatorii au crezut greșit că ar fi aparținut fostului institut. Grupul de Investigații Politice (GIP) a publicat un document intern al DNA care demonstrează greșeala făcută de instituţia condusă de Laura Codruţa Kovesi în Dosarul ICA, cunoscut și ca Dosarul Telepatia. În data de 1 iulie 2014, Curtea de Apel Bucureşti a extins sechestrul asigurător pe mai multe bunuri ale lui Dan Voiculescu şi ale celorlalte persoane acuzate în dosar, numai că DNA a pus sechestrul pe un teren aparţinându-i lui Ioan Niculae, care nu are legătură cu Dosarul ICA.
„Avem aşadar două terenuri lipite, cel al ICA fiind de 1,6 ori mai mare decât cel al Bazei de Agrement Băneasa. Cu toate acestea, potrivit DNA, valoarea terenului din Dosarul ICA este de 60 de ori mai mare decât valoarea Bazei de Agrement Băneasa”, scrie grupul.ro si citat de antena3.ro