Icono del sitio Gazeta de Spania

DE LA 1 DECEMBRIE, ROMÂNII DIN DIASPORA POT PLĂTI ONLINE TAXELE ȘI IMPOZITELE

Ministrul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, Delia Popescu, a anunțat, joi seara, la Alba Iulia, în cadrul unei conferințe RePatriot, că de la 1 decembrie, românii din diaspora pot plăti online taxele și impozitele, inclusiv cu un card emis de o bancă din afara României, prin platforma ghiseul.ro.

«Vă prezint un mic pas pe care Guvernul României îl face în digitalizarea României și în relația cu românii de pretutindeni, o soluție de plată a taxelor și impozitelor și modul în care putem interacționa cu statul în mediul online, fără a fi nevoie a ne deplasa la ghișeu. Soluția se cheamă ghiseul.ro., la care, începând de astăzi (1 decembrie — n.r.), avem o facilitate nouă pentru românii din diasporă.

Facilitatea înseamnă că putem să creăm un mediu online, deci nu ne mai deplasăm de acasă, ne putem crea user-ul și parola, cu care avem acces la facilitățile tehnice expuse de către platforma ghiseul.ro. Putem să facem acest lucru pe baza cardului bancar emis atât pe teritoriul României, cât și pe teritoriul din afara României, deci cu un card bancar emis de o bancă din afara României.

Lucrurile astea vor facilita, să zicem, relaționarea românilor de pretutindeni cu administrația publică în zona de taxe și impozite», a declarat ministrul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională.

Delia Popescu a amintit și de o altă soluție informatică prin care se facilitează relaționarea românilor de pretutindeni cu statul și anume o platformă prin care românii pot să solicite obținerea unor autorizații și avize tot online, acestea fiind emise în același mod.

Popescu a făcut referire și la faptul că Ministerul de externe a finalizat un ghid pentru românii care doresc să se întoarcă în țară. Ministrul a subliniat că Guvernul realizează importanța majoră pe care o are diaspora pentru România.

«Digitalizarea, cred cu convingere că poate reprezenta o soluție de repatriere. De ce zic asta: pentru că vom putea munci din România pentru firme din afara României, nu vom mai fi nevoiți să ne părăsim țara pentru a avea job-uri mai bine plătite. Practic, birourile open space vor deveni birouri fără limite și fără granițe statale, aș putea să zic, ceea ce ar fi un lucru minunat», a mai spus ministrul Delia Popescu.

Salir de la versión móvil