23 noviembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

DOI ROMÂNI AU FOST ARESTAŢI DE POLIŢIA NAŢIONALĂ PENTRU TRAFIC DE PERSOANE ŞI EXPLOATAREA UNOR CONAŢIONALI

Poliția Națională a arestat pentru trafic de persoane, doi bărbați români care, prin ameninţări şi a bătăi repetate, au forțat mai multi conaționali să comită furturi şi jafuri în zonele centrale ale capitalei dar şi furturi de catalizatoare auto.

Conform declaratiilor poliției, cei arestați se aflau în posesia documentelor de identitate ale victimelor.

Ancheta a început de la o plângere depusă de către un cetățean de origine română, care a fost exploatat de un grup de compatrioți timp de câteva luni după ce a fost racolat în Germania, cu promisiunea falsă de a obține un loc de muncă bine plătit în Spania.

Infractorii recrutau oameni cu puține resurse din țările Uniunii Europene și cu promisiuni false de a le găsi de muncă, îi aduceau în Spania, «întotdeauna însoțiţi de un membru al grupului».

Odată ajunşi în Spania, le luau documentele de identitate și îi cazau în case cu alți membri ai grupului, după care îi exploatau, forțându-i să comită infracțiuni, cum ar fi furtul din magazine în zonele centrale ale capitalei și furturi din zonele de dezmembrări auto de unde furau catalizatoare.

Victimele erau adesea amenințate și bătute încât, uneori, au fost forțate să-și petreacă o săptămână, fără a părăsi casa, ca urmare a rănilor și vânătăilor lăsate de bătăi.

Ancheta, încă în desfăşurare, este efectuată de către agenții Brigăzii Provinciale pentru Străini, din cadrul sediului poliției centrale din Madrid.