„Săptămâna Literelor“, dedicată de Institutul Cervantes din Madrid, o dată pe an, uneia dintre ţările în care există centre Cervantes, va avea loc în acest an la Bucureşti. Institutul Cervantes din Bucureşti, în colaborare cu Rezidenţa BRD Scena 9, organizează o serie de întâlniri între scriitori spanioli, hispanoamericani contemporani şi scriitori români de primă mărime.
În edițiile anterioare, această întâlnire a avut loc la Tokyo, Rabat, Roma, Paris, Napoli, Dublin, Beijing, Manila, Sao Paolo și München.
„Săptămâna Literelor“ este cel mai important program literar al Institutului Cervantes și are ca scop crearea unui spațiu pentru schimb și dialog între scriitori, editori și traducători.
Anul acesta, la București, evenimentul va reuni o serie de dialoguri, lecturi, mese rotunde şi lansări de carte între scriitori de limbă spaniolă, scriitori români şi editori din cele două spaţii culturale.
Tot cu acest prilej, se va lansa o antologie bilingvă din creaţia celor şase scriitori hispanici prezenţi în România, intitulată ”Una ventana a la literatura en español / O fereastră spre literatura în spaniolă”, coordonată de Direcţia de Cultură a Institutului Cervantes din Madrid, în traducerea semnată de Luminiţa Voina‑Răuţ, Ilinca Ilian, Melania Stancu, Silvia Stefan, Florin Galis.
La eveniment participă scriitorii Menchu Gutiérrez, Ana Rossetti, Eduardo Berti, Jordi Doce, Valeria Correa Fiz, Teresa Soto, Denise Despyeroux, redactorii Enrique Redel și Manuel Ramirez, care se vor afla în dialog cu scriitorii români Ana Blandiana, Magda Cârneci și Ioana Nicolaie, Ana Maria Sandu, Bogdan Alexandru Stănescu, Radu Vancu și redactorii Dan Plesa și Claudiu Komartin. Întâlnirile vor fi moderate de Svetlana Cârstean și Simona Sora.
Programul primei părţi (cea de-a doua, vizând dramaturgia contemporană de limbă spaniolă, fiind proiectată pentru începutul lunii decembrie 2018) a întâlnirilor literare hispano-române la Bucureşti cuprinde:
Luni, 15 octombrie 2018, ora 19:00 – Rezidenţa BRD Scena 9 (strada Ion Luca Caragiale, nr. 32):
Masa rotundă: Tendinţe ale prozei contemporane: între biografie şi ficţiune
Participă scriitorii: Eduardo Berti, Magda Cârneci, Valeria Correa Fiz, Menchu Gutiérrez, Ana Maria Sandu, Bogdan Alexandru Stănescu.
Moderator: Simona Sora
Marţi, 16 octombrie, ora 19:00 – Institutul Cervantes din Bucureşti (Bd. Regina Elisabeta 38, Sala Auditorium)
Masa rotundă: Proză scurtă sau roman? Genuri şi pieţe literare la început de secol XXI
Participă editorii Enrique Redel (Editura Impedimenta, Spania), Dan Pleşa (Editura Vellant, România) şi scriitorii Eduardo Berti, Magda Cârneci, Valerria Correa Fiz, Menchu Gutiérrez, Ana Maria Sandu, Bogdan Alexandru Stănescu.
Moderator: Simona Sora
Luni, 22 octombrie, ora 19:00, Rezidenta BRD Scena 9 (strada Ion Luca Caragiale, nr. 32)
Lectura de poezie: Când vocile poeţilor se intersectează – cu participarea poeţilor Ana Blandiana, Jordi Doce, Ioana Nicolaie, Ana Rossetti, Teresa Soto, Radu Vancu.
Moderator: Svetlana Cârstean
Marţi, 23 octombrie, ora 19:00, Institutul Cervantes din Bucureşti (Bd. Regina Elisabeta 38, Sala Auditorium)
Masa rotundă: Cum se publică, cum se vinde, cum se citeşte poezia? Două lumi poetice faţă în faţă: Spania si România.
Participă: editorii Manuel Ramírez (Editura Pre-Textos, Spania) şi Claudiu Komartin (Casa de Editură Max Blecher) şi poeţii Ana Blandiana, Jordi Doce, Ioana Nicolaie, Ana Rossetti, Teresa Soto, Radu Vancu.
Moderator: Svetlana Cârstean
Más historias
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
FOTOGRAFIA CA DIALOG INTERCULTURAL ÎNTRE TINERI (YIP) ÎN MATERA, ITALIA
PROGRAMUL DE FORMARE LTTA NETYOUTH, ÎN BUCUREȘTI