Senatorul Dumitru Pelican şi-a anunţat, luni, în plen, demisia din ALDE şi din funcţia de lider al grupului parlamentar. Senatorul ALDE Daniel Barbu a fost desemnat noul lider al grupului.
«Pentru că suntem în Senat, propun să reaşezăm un adevăr în drepturi. Am anunţat de joi la cei doi consilieri ai domnului Tăriceanu demisia din ALDE şi le-am transmis textual: prea multă dragoste de sine, cu acest narcisism nu poţi construi nimic. Am făcut acest lucru, după şedinţa de joi. Astăzi constat cu câtă laşitate s-au întrunit să-mi spună că m-au demis. Îmi anunţasem demisia din ALDE de joi şi urma, în plen, să-mi dau demisia din ALDE şi din calitatea de lider de grup, funcţie dorită de domnul Tăriceanu şi alţi colegi ai domniei sale. Domnule Tăriceanu, aveţi liber scaunul de lider de grup», a afirmat Dumitru Pelican în plenul Senatului.
Copreşedintele ALDE Daniel Constantin, sustinuse anterior că senatorul Dumitru Pelican a fost exclus din partid, la propunerea organizaţiei de Bucureşti.
«Este o minciună excluderea din ALDE. Joi, după o emisiune tv, am fost cu un consilier al dlui Tăriceanu, i-am spus toate nemulțumirile mele, că voi face acest lucru luni. Mai aveam să-mi anunț demisia. Am făcut acest lucru, i-am transmis și câteva cuvinte deloc frumoase pentru dl Tăriceanu, adică niște adevăruri pe care era bine să le știe, dar domnia sa nu a vrut să le creadă. M-au chemat sâmbătă la ședință să stabilim candidații ALDE. Am sms-urile mărturii, dar nu m-am dus pentru că eu plecasem din ALDE joi. Nu stăteam la mâna dlui Tăriceanu pentru că în acest partid nu mai poți să construiești nimic decât cultul personalității propriei sale persoane. Nu mă regăseam în ALDE — greșeli impardonabile și negocierile cu PSD — și cu acea demisie a secretarilor de stat. Acesta este dl Tăriceanu, se iubește prea mult pe sine, e foarte prețios, narcisismul este într-adevăr o problemă. Îl are dl Tăriceanu», a afirmat Dumitru Pelican, într-o declarație de presă susținută la Senat.
In ceea ce privește candidatura sa la Primăria sectorului 5, Dumitru Pelican a spus că nu a luat încă o decizie și a arătat că are 33 de procente potrivit unui sondaj efectuat de ALDE și plătit de el.
«Nu am luat încă o decizie. În sondajul pe care ALDE l-a făcut am 33%. Mi-am plătit acel sondaj din banii proprii. Partidul are 5%, eu am 33%. Dacă dl Tăriceanu crede că eu voi sta tot timpul să-i ascult toate ideile pe care le are, îmi pare rău. Întotdeauna eu l-am contrat și i-am spus că sunt un om pragmatic, vin din presă, știu pulsul oamenilor. Domnia sa, în momentul în care nu ești de acord cu el, din acea clipă ești dușmanul lui. Ca să nu mai aibă dușmani mi-am dat demisia eu, nu ei m-au exclus. Ei s-au întâlnit astăzi din lașitate, ca să nu fie o rușine. Eu nu-mi permit să-i spun dlui Tăriceanu ce i-a zis dl Piedone, cu atâtea fețe și așa mai departe. Îi spun doar atât: narcisismul e boală grea, e o problemă, iar eu nu sunt dispus să-i car mapa, și nici geanta, cum din păcate îi fac alții. Au mai plecat opt filiale din Gorj și vor mai pleca din ALDE. ALDE nu există, deocamdată, iar discursul dlui Tăriceanu din păcate trage partidul în jos», a susținut Dumitru Pelican.
Încă nu s-a decis pentru ce grup politic va opta, dar a dat asigurari că nu va rămâne independent.
«Categoric voi opta, fără îndoială, deocamdată rămân independent. Dar asta nu înseamnă că voi funcționa ca senator independent. Analizez bine, voi lua o hotărâre și vă voi spune. Eu am plecat de joi din ALDE, știe dl Claudiu Catana, i-am spus, știe dl Cătălin Harnagea, mi-am anunțat plecarea, nu ei m-au exclus. Nu poate dl Tăriceanu să mă excludă pe mine, dânsul putea să se excludă pe sine însuși dându-și demisia din șef de Senat pentru că a rămas acolo. Lui îi plac funcțiile, îi plac foarte mult laudele, nu sunt în măsură să i le port. Și le doresc colegilor mei succes în alegeri. Le spun doar atât: că nu avem oameni și că astfel de politici pe care le practică dl Tăriceanu în partid, cu invenții că nu aveam activitate — eu am 33% — ce-i spune asta dlui Tăriceanu? E o cifră de gândit, pot câștiga o primărie cu acest sondaj. Dar dl Tăriceanu e rupt de realitate, pentru că se iubește prea mult pe sine. Îi doresc mult succes la dragostea de sine», a mai spus Dumitru Pelican.
Într-o interventie telefonica la Antena 3, Dumitru Pelican a afirmat ca vor mai fi si alti senatori ai ALDE care vor pleca in curand din partid, nevoind insa sa spuna care sunt acestia.