24 diciembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

DUPĂ ZECE LUNI DE BLOCAJ POLITIC, SOCIALIŞTII DECID CA MARIANO RAJOY SĂ FORMEZE GUVERNUL

Al doilea partid ca mărime din Spania, Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE), a decis să-l lase pe conservatorul Mariano Rajoy (PP) să formeze un nou guvern și să evite astfel o revenire la urne, după un impas politic de zece luni.

Delegații comitetului federal al PSOE, reuniți la Madrid, au decis cu 139 de voturi pentru și 96 împotrivă să se abțină în cadrul votului de încredere, stabilit pentru săptămâna viitoare, pentru a-i permite lui Rajoy, la putere de la sfârșitul anului 2011, să formeze un guvern minoritar. PSOE, divizat și aflat în dificultate, evită astfel ca spaniolii să se întoarcă la urne pentru a treia oară într-un an, notează sursa citată.

Mariano-Rajoy
Mariano Rajoy

Comitetul federal al PSOE, care stabilește linia partidului între congrese, s-a reunit la Madrid după săptămâni de lupte interne provocate de eșecuri electorale succesive și amenințarea crescândă a partidului anti-austeritate Podemos, decis să îl înlocuiască.

Dezacordurile în privința strategiei de urmat au condus la o lovitură în forță fără precedent și demisia forțată, la 1 octombrie, a secretarului general al PSOE Pedro Sanchez. Acesta refuza categoric să îl lase pe conservatorul Mariano Rajoy să rămână la putere, după un prim mandat marcat de scandaluri de corupție și inegalități crescânde.

Partidul Popular (PP) al lui Mariano Rajoy a câștigat ultimele două scrutinuri, dar fără o majoritate absolută și fără aliați. Pentru a forma un guvern minoritar, are nevoie ca deputații socialiști să îi acorde încrederea ori cel puțin să se abțină.

Liderul conservatorilor urmează astfel să obțină încrederea Camerei înainte de sfârșitul lunii și Spania să aibă din nou un guvern în noiembrie, după mai mult de 300 de zile de interimat.