Tinerii cu vârsta de până în 27 de ani, absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat pot opta pentru o carieră în Jandarmeria Română având posibilitatea să candideze pentru locurile scoase la consurs în cadrul Academiei de Poliție Al. I. Cuza sau al Școlilor Militare de Subofițeri de la Drăgășani sau Fălticeni.
Pentru sesiunea 2016 — 2017 sunt scoase la concurs 89 de locuri pentru ofițeri, în cadrul Academiei de Poliție Al. I. Cuza și 350 de locuri pentru subofițeri, dintre care 175 de locuri în cadrul Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani, județul Vâlcea, și tot atâtea locuri în cadrul Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni, județul Suceava.
Un stagiu complet de studiu durează trei ani pentru ofițeri și doi ani pentru subofițeri, perioadă în care elevii vor beneficia de cazare și masă în cadrul instituțiilor de învățământ, precum și de celelalte facilități ale acestora (baze sportive, săli internet, etc.).
La finalul perioadei de studiu, în urma promovării examenelor de absolvire, viitorii ofițeri și subofițeri vor fi repartizați să își desfășoare activitatea în unitățile Jandarmeriei.
Pentru înscriere sau informații suplimentare, tinerii interesați se pot adresa celei mai apropiate unități de jandarmi sau pot accesa pagina oficială a instituției, , precum și site-urile instituțiilor de învățământ: Academia de Poliţie, Şcoala de Drăgăşani și Jandarmeria Fălticeni.
La concursurile de admitere pot participa băieți și fete care trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
- să aibă cetățenia română și domiciliul în România;
- să cunoască limba română, scris și vorbit;
- să aibă capacitate deplină de exercițiu;
- să fie declarați apt din punct de vedere medical, fizic și psihic;
- să aibă minimum 18 ani împliniți în cursul anului în care participă la concurs;
- să fie absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat;
- să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
- să aibă pe durata studiilor liceale, media generală de minimum 8;
- să nu fi fost exmatriculați dintr-o instituție de învățământ, pentru abateri disciplinare;
- să aibă înălțimea de minimum 1,65 m bărbații și 1,60 m femeile etc.
Más historias
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
Proiectul CSO Admin: Sprijinirea Organizațiilor de Tineret Europene prin Formare și Mentorat
Proiectul HG Sustainable: Educație pentru Leadership Responsabil și Dezvoltare Durabilă