Institutul european de statistică(Eurostat) și Institutul Naţional de Statistică (INS) au anunţat marţi că economia românească a înregistrat un avans de 8,6% în cel de-al treilea trimestru al acestui an şi o creştere 6,9% în primele nouă luni ale anului.
Creşterea economică a României din 2017 este una impresionantă și asta o confirmă europenii. Eurostat arată că suntem primii din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte avansul economiei, iar agenţia AFP se referă la economia românească cu apelativul „tigru”.
Economia românească a înregistrat un avans de 8,6% în cel de-al treilea trimestru al acestui an şi o creştere 6,9% în primele nouă luni, a anunţat marţi Institutul Naţional de Statistică (INS). Şi Eurostat, institutul european de statistică, a subliniat că România a înregistrat cel mai mare avans al PIB din UE, în trimestrul III.
„Situaţia economică a României este incomparabil mai bună decât în anul 2016. În prezent, ţara noastră se situează printre cele mai dinamice economii ale Uniunii Europene, iar direcţia de dezvoltare este apreciată de investitori şi de organismele internaţionale”, a spus el. Şi agenţia de presă AFP a folosit pentru a descrie creşterea economică a României termenul de „tigru” a declarat ministrul de finanțe Mișa.