Icono del sitio Gazeta de Spania

EXPERȚII SEMNALEAZĂ DEFICIENȚE MAJORE ÎN SISTEMUL DE CONTROL SCHENGEN

Prezența în Franța a jihadistului belgian Abdelhamid Abaaoud, prezumtivul organizator al atentatelor din 13 noiembrie de la Paris, ucis în operațiunea de poliție de miercuri din Saint-Denis, scoate în evidență deficiențe majore în sistemul de control al frontierelor Schengen, sunt de părere experți consultați de France Presse.

Cu atât mai mult cu cât Abdelhamid Abaaoud, condamnat, căutat, foarte prezent în înregistrări video de propagandă ale Statului Islamic filmate în Siria, se lăudase în Dabiq, publicația online a organizației jihadiste, că mersese în Belgia în această iarnă pentru a pune la cale o operațiune, eșuată după un raid al poliției belgiene, apoi revenise în Siria fără să fi fost reperat.

«Trebuie să recunoaștem, Schengen este o sită», afirmă un fost responsabil al Direcției Generală pentru Securitate Externă (DGSE), care a preferat anonimatul. ‘Individul acesta, cu un CV și astfel de antecedente, indiferent pe unde a intrat în Schengen, ar fi trebuit să ridice un steguleț roșu. Faptul că un asemenea ‘client’ se poate plimba astfel fără ca cineva să-și dea seama, arată că avem o problemă, una gravă», observă fostul responsabil DGSE.

Abdelhamid Abaaoud, zis Abou Omar al-Baljiki (belgianul), 28 de ani, era un jihadist care urcase recent în ierarhia Statului Islamic. Conform site-ului Intelligence online, în general bine informat, Abaaoud fusese însărcinat în luna iunie, la o întâlnire a principalilor șefi ai organizației, să pună la cale operațiuni de anvergură în zona Franța/Spania/Italia.

«Numele meu și fotografia mea era peste tot pe prima pagină, dar am reușit să rămân la ei, să planific operațiuni, apoi să plec fără probleme și să revin în Siria atunci când a fost nevoie. Allah le-a întunecat vederea și am scăpat de toate serviciile lor de informații», declara Abaaoud în Dabiq.

Un alt eșec al mecanismului de control al Spațiului Schengen este prezența lui Samy Amimour printre teroriștii de la sala de spectacole Bataclan. Francezul de 28 de ani a fost inculpat în octombrie 2012 pentru ‘asociere de infractori teroriști’, și plasat sub control judiciar. Acesta nu l-a împiedicat să ajungă însă un an mai târziu în Siria, ceea a dus la emiterea unui mandat de arestare internațional pe numele său. Cu toate acestea, a reușit să revină incognito în Franța, pentru a lua parte la atentatele de la 13 noiembrie.

«Contrar a ceea ce se crede, este foarte ușor să intri și să ieși din UE fără a fi reperat’, dă asigurări criminologul Christophe Naudin, specializat în depistarea actelor contrafăcute. ‘Putem considera controalele la intrarea în Schengen ca aproape inexistente. Cel mai probabil, acești jihadiști au recurs la substituiri de identitate, metodă cunoscută ca ‘look-alike’ (asemănare fizică). Este suficient să fie substituit pașaportul unei persoane căutate cu cel al unei persoane care nu este (căutată) și care îi seamănă. Va trece de controale fără probleme», explică expertul.

Primul lucru pe care grupările jihadise îl fac atunci când primesc noi recruți (se estimează că aproape 30.000 de voluntari străini au intrat în rândurile lor) este de a le confisca actele de identitate.

«Fotografia rămâne neatinsă, noul purtător al pașaportului este cel care va face tot posibilul să-i semene cât mai bine. Își va lăsa barba să crească, îi va da aceeași formă. Și, în procent de peste 99%, metoda va funcționa», susține același specialist.

În plus, Statul Islamic dispune de mijloacele de a cumpăra de pe piața neagră acte contrafăcute de cea mai bună calitate, iar cucerirea unor întregi provincii în Siria și Irak i-a permis să pună mâna pe mii de pașapoarte siriene și irakiene albe, pe care nu trebuie decât să le completeze.

«Când Abaaoud afirmă că a făcut un du-te-vino spre și dinspre Europa, îl cred. Nu este singurul. Unica soluție este folosirea biometriei la scară europeană. Pe toate aeroporturile, la toate frontierele. Dar suntem departe de așa ceva», mai afirmă criminologul citat de AFP.

sursa: agerpres

Salir de la versión móvil