20 diciembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

GALA ROBARNA A SFÂRȘITULUI DE AN LA BARCELONA. CARTEA – O UȘĂ DESCHISĂ CĂTRE VIITOR

O manifestare de înalt nivel, care a acordat respect direcției spre profesionalizarea culturală pe care RoBarna crede că românii din afara granițelor o merită și o urmărește an de an. Manifestarea s-a bucurat de participarea celor care au sprijinit activ mișcarea cultural-educativă din diaspora românească catalană.

Un proiect solidar, o prezentare de carte, urmate de un concert extraordinar susținut de artiști reprezentativi din Spania, România și Franța au fost componentele unei gale extraordinare aflate sub semnul solidarității și bunului gust.

 Gala de anul acesta a fost înscrisă în programul „Cartea ușă deschisă către viitor” pe care îl coordonează Doina Mustățea care, împreună cu grupul de la Roma (Italia) în ultimii 13 ani, face posibilă asistența cazurilor sociale monitorizate cu sprijinul colaboratorilor din țară. 

„Este o onoare pentru noi să fim adoptați ca parte în acest proiect solidar și o plăcere deosebită să o cunoaștem pe promotoarea proiectului care a acceptat să fie cu noi, la Barcelona”, a subliniat Sebastian Hulub din partea Centrului Cultural RoBarna.

Doina Mustățea a prezentat proiectul în cadrul galei și a împărtășit din experiența bogată pe care a acumulat-o în domeniul voluntariatului, „un domeniu pe care ne dorim să îl explorăm și noi”.

Licitație tablouri-pictor Mihaela MihailoviciLicitația desfășurată în scopul strângerii de fonduri pentru Centrul de Primire Copil Abuzat, Vrancea a oferit un lot de tablouri semnate de renumita artistă grafică Mihaela Mihailovici din Spania, evaluate la mai mult de 250 de euro fiecare și un lot de produse Gerovital oferite de distribuitorul exclusiv pentru Spania, Crina Roșu. Alte două loturi disponibile pentru licitație, un tablou al pictoriței Silvia Stamatescu și cartea ”De ce iubim femeile” cu dedicația specială semnată de candidatul la premiul Nobel Mircea Cărtărescu se află la librăria Punct din Barcelona și vor face obiectul unei licitații caritabile după Crăciun.

Poetul Gelu Vlașin din Madrid a adus la Barcelona volumul de versuri „El ultimo aliento”, traducere din limba română prezentată la eveniment de profesorul Enrique Javier Nogueras de la universitatea din Granada, venit special pentru acest eveniment, un efort care dă măsura prețuirii de care se bucură iubitul nostru poet, membru al Uniunii Scriitorilor din Spania, Gelu Vlașin. Adriana Untilă, care s-a pregătit cu mult timp înainte pentru gală și a venit să recite din creația poetului în cadrul prezentării poate depune mărturie despre pasiunea pe care o degajă versurile sale.

Enrique Javier Nogueras, Gelu Vlașin și Laura Cătălina DragomirDacă poezia ne era familiară multora dintre noi, spiritul și harul pe care l-a revărsat asupra asistenței au fost de natură să ne facă să înțelegem motivele pentru care poetul este de asemenea un personaj iubit și urmărit de împătimiții de literatură, de poezie în special. Sesiunea de autografe prelungită a lăsat cu greu loc spectacolului din sala Auditorio al Palacio de Congresos care a urmat.

 Tarom, unul dintre sponsorii Galei, prin vocea directorului de operațiuni din Barcelona, Mădălin Tudor, a amintit celor prezenți că merită să reflexionăm asupra importanței susținerii simbolurilor naționale indiferent unde se întâmplă să le descoperim, iar compania aeronautică națională este unul dintre ele. Dintre asistenții la Gală, primii 5 solicitanți care zboară cu Tarom, indiferent de destinație, beneficiază de upgrade la clasa bussines, este suficient să o comunice la redacția revistei RoBarna.

Virtuozul naiului, Petre Ene, din Toulouse, Franța vecină, acompaniat de pianistul de excepție, Sabin Boghici au făcut să se aștearnă liniștea pe cuprinsul sălii de concerte, o tăcere întreruptă doar de ropotele de aplauze izbucnite după „Ave Maria” de Schubert, „Nostalgia” sau o impresionantă „Ciocârlia”, interpretate magistral.

Carmen Mezea ne-a amintit de ce romanța românească este un stil muzical veșnic, aproape de sufletul nostru iar încântătoarea Carla Mezea ne îndreptățește speranțele pe care le investim  în copii noștri. Micuța laureată a festivalului tinereții de la Costinești din toamna acestui an și recent revenită de la Iași, unde a concurat în Music For Kids International Festival Palas Iasi Romania 2017, are toate șansele să ajungă o artistă desăvârșită.

Elena Bosinceanu confirmă încă o dată harul cu care a fost înzestrată pentru cântul și portul popular apropiind publicul de momentul sărbătorilor de crăciun prin colindele interpretate. Și din nou, doina cântată de Elena Bosinceanu așează interpreta în topul iubitorilor de folclor autentic.

Carmen RădulescuAsociația Românilor din Igualada, reprezentată la Gala „Cartea – ușă deschisă către viitor” de președintele Ștefan Dubală, a fost unul dintre principalii colaboratori, fără de care am fi fost mai puțin bogați în profundele legături cu țara pe care oricine trăiește în afara granițelor le resimte. Prin eforturi proprii au făcut posibilă prezența pe scena evenimentului a stelei muzicii ușoare românești Carmen Rădulescu.

Solistă de succes din generația de aur, care se menține în top, o voce inconfundabilă, recitalul Carmen Rădulescu a oferit momentul culminant al unei gale de sfârșit de an de înaltă ținută.

Consulul general la Barcelona, Manuel Pleșa, prezent la manifestarea de la Palacio de Congresos Rey don Jaime din Barcelona ne-a declarat că ”o manifestare de un asemenea nivel nu a mai fost în diaspora, vă felicit și vă doresc să puteți continua”.

La rândul său, Contesa de Mora, membră a unei vechi familii princiare spaniole, una dintre personalitățile pasionate de tradiția și cultura română, s-a arătat impresionată de ținuta manifestării declarându-și intenția de a promova inițiativele de acest nivel în rândurile mediului cultural spaniol. La rândul lor, donatorii anonimi care nu au putut fi prezenți și-au manifestat sprijinul pentru cauza benefică sub patronajul căreia s-a desfășurat evenimentul.

O manifestare de anvengură despre care RoBarna, prin vocea directoarei Ani Dumitru spune că ”nu ar fi fost posibilă fără sprijinul sponsorului principal, distribuitorul de alimente românești EuroProd Distribution,magazinelor Moș Ion dinTarragona și Barcelona, TAROM, al librăriei Punct din Barcelona și Asociației Culturale Române din Igualada”.

De asemenea, reprezentanta RoBarna a subliniat aportul pe care membrii comunității românești din Catalunya l-au adus de-a lungul timpului la reușita manifestărilor culturale promovate în Spania.

Doina Mustațea inițiatoarea proiectului din ItaliaAni Dumitru a detaliat pentru noi despre proiect „Doina Mustățea a venit astăzi alături de noi, aici, în Barcelona. Pe banii ei. Repet, poate nu realizați exact ce am spus: Doina Mustățea a venit de la Roma, în Barcelona, pentru că a simțit că trebuie să facă asta. Noi am spus doar că ne place proiectul ei, că am fi onorați să ne implicăm și am invitat-o. Iar Doina Mustățea a venit. Pur și simplu. Într-o vreme când viața se desfășoară vijelios, cu evenimente zgomotoase, pline de morgă, oficioase, astăzi, noi am ales să ne bucurăm de viață și să fim oameni. 

Veniți aici din România, Italia, Franța, Spania, Madrid sau Granada, am ales sa încheiem anul făcând un lucru natural: să ajutăm, să aducem un zâmbet pe chipul copiilor destinatari ai fondurilor care se vor strânge, copii care chiar au nevoie de sprijinul nostru. Suma care se va strângeeste importantă. Mică sau mare, va asigura masa de Crăciun a copiilor de la Centrul de primire copii abuzați ”Elena Doamna” și a celor de la adăpostul oamenilor străzii (sfântul Nicolae) gestionat de Crucea Rosie, ambele din Focsani. Recunosc că mi-a trebuit ceva timp să mălămuresc ce face Doina Mustățea pentru copii șbătrânii din Romania. Simpluîajută”

Membrii grupului de inițiativă care și-au adus aportul la reușita evenimentului reprezentativ de sfârșit de an merită o mențiune specială pentru implicare, ei au fost Liliana Turilă, Valentin Radu, grupul Zâne Ursitoare din Barcelona și Dj sound party. De asemenea, Asociația „Din Carpați în Pirinei”Reus  și „Armonia” din Tarragona au fost reprezentați la gală.

Parteneri media ai galei „Cartea – ușă deschisă către viitor” au fost revista RoBarna din Barcelona, ziarul Emigrantul din Italia, Gazeta de Spania din Zaragoza, revista România Express din Madrid, Ziarul de Vrancea din România iar filmările și fotografia au fost asigurate de MYK Studio din Barcelona.

[foogallery id=»21141″]

Centrul Cultural ROBARNA din Barcelona a fost constituit pentru a prelua activitățile comunitare pe care voluntarii adunați în jurul publicației RoBarna din Barcelona le-au desfășurat pe parcursul anilor 2015, 2016 și 2017 fără a fi fost constituiți într-un ONG cu personalitate juridică.  Pe parcursul a aproximativ trei ani RoBarna a organizat, promovat și desfășurat un număr de peste 30 de acțiuni culturale, educaționale și de mecenat în Catalunya. Colaborarea excelentă cu toate asociațiile românești, moldovenești și catalane cu activitate în Barcelona a permis atingerea tuturor obiectivelor pe care și le-a propus, cel mai important dintre ele fiind coagularea unei comunități românești solide în Barcelona.