Primul echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov (SABI) a ajuns la locuinţa lui Daniel Prodan la 14 minute după primirea apelului, acesta fiind un echipaj care trebuia să ajungă la un alt caz şi a fost redirecţionat.
Prima ambulanţă care a mers la Daniel Prodan era doar cu asistent medical şi a ajuns la locuinţa acestuia la 14 minute după primirea apelului, dar după câteva minute a ajuns şi un echipaj cu medic, care a început imediat manevrele de resuscitare, a declarat joi, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, Alis Grasu.
După începerea manevrelor de resuscitare, ce au durat trei ore, inima lui Prodan a pornit de patru ori, însă doar pentru câteva secunde, motiv pentru care nu a putut fi transportat la spital, în final fiind declarat decesul, spune medicul.
Întrucât acest echipaj medical era pe ambulanţă de tip B, doar cu asistent medical, la locuinţa lui Daniel Prodan a fost trimisă şi o ambulanţă de tip C, cu medic, aceasta ajungând la câteva minute după primul echipaj.
Numele lui Daniel Prodan este legat de clubul Steaua unde a ajuns să evolueze la doar 20 de ani. Prodan a ajuns în Ghencea chiar în perioada de vârf a Stelei şi a câștigat titlul în toate cele cinci sezoane petrecute în tricoul ”roș-albastru”.