Institutul Hispano Român a inaugurat expoziția permanentă ”Un Colț de Românie” în Castellón de la Plana, în apropierea Zilei Românilor de Pretutindeni, care se sărbătorește în fiecare an, în ultima duminică a lunii mai. IHR a dorit să marcheze această dată importantă pentru comunitatea românească din Diaspora prin crearea unui mic Colț de Românie, în orașul cu una dintre cele mai mari comunități de români din Spania.
Realizarea acestui ”Colț de Românie” a fost posibilă datorită sprijinului și colaborării oferite de către Asociația Românilor din Onda, a Parohiei Ortodoxe „Sf. Nicolae“ din Castellón și a Asociației Europa Cultural, cărora am dori să le mulțumim pe această cale.
Această expoziție permanentă este fructul colaborării de aproape doi ani cu Centrul Cultural la Bohemia – cea mai mare galerie privată de artă din Comunitatea Valenciană, care anul trecut a primit vizita a peste 70.000 de persoane și cu care Institutul Hispano Român a semnat ieri un parteneriat de colaborare.
Prezentul acord prevede printre altele, o strânsă colaborare între cele doua entități pentru promovarea culturii românești în Castellón, sprijinirea artiștilor români și îmbunătățirea schimbului cultural între cele două societăți, română și spaniolă, care au o foarte bună conviețuire de mai bine de 20 de ani, pe aceste meleaguri.
Ținând cont că anul acesta se implinesc 100 de ani de la Marea Unire, care a reprezentat împlinirea visului milenar al poporului român, ambele entități au considerat oportună semnarea acestui acord pentru a putea să marcheze așa cum se cuvine Centenarul României.
Inaugurarea acestei expoziții permanente s-a realizat în prezența unui reprezentant al Consulatului României în Castellón și a președintelui centrului cultural La Bohemia, cărora am dori de asemenea să le mulțumim.
”Institutul Hispano Român se află la început de drum. Avem ca punct de pornire dorința arzătoare de a schimba imaginea României în Spania și imbunătățirea vieții cetățenilor de origine română rezidenți în Castellón de la Plana.
Vom încerca, în măsura posibilităților, să ajutăm oamenii de cultură si tinerele talente să se facă cunoscute în societatea spaniolă. Avem o cultură bogată și români foarte talentați. Ajutându-i pe ei să se remarce, ajutăm Spania să înțeleagă România.”, a declarat președintele IHR, Manuel Păduraru.
În urma celor doi ani de activitate a IHR, aceste declarații făcute în anul 2016 de către președintele Institutului Hispano Român au început să devină realitate și ne bucurăm de faptul că acum, în anul Centenarului, putem expune cu mai multă ușurință valorile, cultura, arta și toate celelalte elemente tradiționale care reprezintă imaginea României.
[foogallery id=»23095″]
Más historias
GUVERNUL SPANIOL A APROBAT LEGISLAȚIA PRIN CARE ANGAJAȚII LA DOMICILIU VOR AVEA DREPTUL LA ȘOMAJ
GARDA CIVILĂ SPANIOLĂ INVESTIGHEAZĂ CAZUL MORȚII UNEI FEMEI ȘI AL SINUCIDERII PRESUPUSULUI ASASIN AL ACESTEIA, UN BĂRBAT DE NAȚIONALITATE ROMÂNĂ
ACTUALIZAREA CONDIȚIILOR DE CĂLĂTORIE ÎNTRE ROMÂNIA ȘI SPANIA