Max Goldstein a fost un militant comunist și anarhist român de origine evreiască ce a comis acte de terorism în numele ideologiei stângii radicale.
Astfel, Partidul Comunist Român intră în istorie cu adevărate atacuri teroriste asupra nou formatului stat român.
În noiembrie 1920, Goldstein încearcă să-l asasineze pe Constantin Argetoianu, ministru al afacerilor interne, cel mai înverșunat politician anticomunist din acea perioadă. Tentativa eșuează, din cauză că bomba a distrus numai jumătatea neocupată de călători.
Goldstein era șeful unui grup anarhist-terorist format din evrei comuniști. Se bănuia că grupul lor nu a acționat singur, ci i-a avut drept complici și pe alții, ca Alecu Constantinescu, conducătorul grupului de extremă stângă a Partidului Socialist din România, care în 1921 s-a desprins din acesta și a format Partidul Comunist din România. Atentatul a dus la condamnarea comuniștilor în Procesul din Dealul Spirii și la interzicerea Partidului Comunist.
În octombrie 1921, Goldstein a fost arestat în timp ce încerca să intre clandestin în România venind de la Ruse. Max Goldstein a fost condamnat la muncă forțată pe viață pentru aruncarea bombei la senat și moare în 1924 în pușcăria Doftana de pneumonie.
Astfel, Partidul Comunist Român intră în istorie cu adevărate atacuri teroriste asupra nou formatului stat român, iar cum istoria este ciclică, sfarșitul acestuia în decembrie 1989 are ca și punct important vestiții «teroriști».