În timp ce cei doi presupuși atacatori ai unei femei fără adăpost din Daroca sunt în arest preventiv, judecătorul a solicitat noi probe şi efectuarea unor teste.
Printre acestea, solicită ca un expert să încerce să afle modul exact cum au încercat cei doi să dea foc femeii, pentru că, deși ea a declarat că au turnat pe ea «un fel de lichid» , după ce au lovit-o cu pietre, evidenţele par să o contrazică, având în vedere rănile superficiale pe care aceasta le are. Sursele judiciare sunt de părere ca cei doi au folosit mai degrabă ziare.
Conform unui comunicat al Curţii Superioare de Justiţie din Aragon, judecătorul îi investighează pe cei doi tineri români pentru vătămare corporală gravă. Acesta i-a trimis în spatele gratiilor la cererea procurorului, existând riscul ca aceştia să fugă sau să revină pentru a se răzbuna pe femeia de 39 de ani.
Această justificare pare că nu este suficient pentru avocatul tinerilor, Luis Nivela, care a criticat măsura arestului preventiv, catalogând cererea procurorului ca fiind cel puțin pripită. Conform declaraţiilor date de către clienţii săi, raportului întocmit de Garda Civilă, chiar dacă femeia a vorbit, vineri, despre doi tineri români, nici hainele şi nici caracteristicile fizice ale acestora nu i-au făcut suspecţi.
Avocatul celor doi are rezerve şi asupra modului în care s-a efectuat identificarea autorilor de către femeie, care, în opinia sa, anulează toate probele depuse la dosar, pentru că victima era deja condiționată.
Judecătorul cere în continuare audierea martorilor ocularişi noi probe în acest caz.
Más historias
GUVERNUL SPANIOL A APROBAT LEGISLAȚIA PRIN CARE ANGAJAȚII LA DOMICILIU VOR AVEA DREPTUL LA ȘOMAJ
GARDA CIVILĂ SPANIOLĂ INVESTIGHEAZĂ CAZUL MORȚII UNEI FEMEI ȘI AL SINUCIDERII PRESUPUSULUI ASASIN AL ACESTEIA, UN BĂRBAT DE NAȚIONALITATE ROMÂNĂ
ACTUALIZAREA CONDIȚIILOR DE CĂLĂTORIE ÎNTRE ROMÂNIA ȘI SPANIA