Icono del sitio Gazeta de Spania

KLAUS IOHANNIS A PROMULGAT LEGEA CARE INTERZICE FUMATUL ÎN SPAȚIILE PUBLICE

Legea care interzice fumatul în spațiile publice a fost promulgată, vineri, de președintele Klaus Iohannis, informează Administrația Prezidențială.  Astfel, fumatul va fi interzis în restaurante de la jumătatea lunii martie, având în vedere că intrarea în vigoare se face la 45 de zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial.

Pe 27 ianuarie, Curtea Constituțională a decis că legea care interzice fumatul în spaţiile publice este constituțională. Judecătorii au votat în unanimitate respingerea sesizării.
În documentul înaintat Curţii Constituţionale, se precizează că prin definirea spaţiului public închis ca orice spaţiu destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate, legea introduce o formă de discriminare.

Iniţiatorii sesizării susţin, în documentul citat, că prin aplicarea legii antifumat se creează o discriminare între persoanele aflate în stare de detenţie în penitenciare de siguranţă şi cele aflate în tranzit într-un aeroport, cărora le este permis să fumeze într-un spaţiu public închis, şi ceilalţi cetăţeni fumători.

De asemenea, legea antifumat interzice fumatul în spaţiile de la locul de muncă şi în orice loc de joacă pentru copii, fie că este spaţiu închis sau în aer liber.

Interdicţia se aplică şi în mijloacele de transport în comun, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private.

Nerespectarea prevederilor legii antifumat de către persoanele fizice se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei, iar nerespectarea de către persoanele juridice a prevederilor legii se sancţionează cu amendă contravenţională de 5.000 lei la prima abatere, cu amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii, la a doua abatere.Săvârşirea unei noi contravenţii la prevăzută de legea antifumat se sancţionează cu amendă contravenţională de 15.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii.

Legea Antifumat a fost iniţiată de deputata PSD Aurelia Cristea, care a fost sprijinită de mai multe ONG-uri în promovarea acestui proiect. Cristea a spus că nu a făcut altceva decât să preia legea antifumat de la deputatul PSD Manuela Mitrea şi să amendeze legea, în urma un demers de dezbatere publică inspirat din bunele practici ale statelor europene.În prezent, 17 dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene interzic total fumatul în spaţiile publice închise, în mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.

Salir de la versión móvil