Licorosul Lacrima lui Ovidiu poartă numele poetului care şi-ar fi îndulcit amarul exilului în viţa barbarilor de la Pontul Euxin.
În 1939, Regele Carol al II-lea a devenit admirator al acestor vinuri de Murfatlar, astfel că a declarat podgoria printre furnizorii oficiali ai Casei Regale, statut pe care îl are şi în prezent.
Apărut la începutul anilor ’80, Lacrima lui Ovidiu este singurul vin fortifiat de pe piaţa românească.
«Lacrima lui Ovidiu face parte din ADN-ul Murfatlar, este unic pe piaţă şi se identifică până la perfecţiune cu podgoria din care vine», îl caracteriza, la un moment dat, managerul de marketing al Murfatlar România.
Numai că, între timp, ADN-ul Murfatlar s-a mutat în Spania. Iar ceea ce face acum Murfatlar, cu poşirca ieftină din Spania vândută sub eticheta unui vin nobil, de calitate, este o formă flagrantă de reclamă mincinoasă.
Lacrima lui Ovidiu, mândria Murfatlar şi unul din cele mai puternice branduri româneşti, a ajuns o ruşine.
Licoarea oficială a Casei Regale a României este acum produsă în Spania, adusă cu cisternele în ţară şi îmbuteliată apoi cu etichetată, cumpărătorul român plătind cel puţin 32 de lei, cu încrederea că ia un vin de calitate superioară.
În septembrie, Patronatul Naţional al Viei şi Vinului (PNVV) respingea categoric probabilitatea ca Murfatlar sau orice alt producător român să comercializeze sub etichetă proprie vinuri ieftine din import.
Pe eticheta atât de cunoscută românilor scrie, în continuare, la fel: Lacrima lui Ovidiu 5 ani, «vin licoros păstrat şi înnobilat în butoaie din lemn de stejar», cu 15% alcool, sub sigla Casei Regale.
Descrierea este aceeaşi, a unui produs unic, mândria vinului românesc.
«Galbenul auriu pune în lumină un cupaj unic al unor vinuri cu totul speciale. Profunzimea culorii şi aroma bogată provin de la vinul păstrat peste 5 ani în butoaie mici de stejar. La acestea se adaugă savoarea proaspătă a fructelor, dulceaţa şi activitatea echilibrată a noilor vinuri de cupaj».
Totuși, mai spre sfârșit, vine și bomba: produs sub licenţă Murfatlar România SA de Bodegas Vinival SA din Chivo, Valencia. Produs în Spania.
Bineînțeles, lichidul din Spania vândut în România cu eticheta Murfatlar este un vin de proastă calitate, cu buchet şi gust oţetite.
Un oţet la 32 de lei sticla, dar există magazine în care Lacrima lui Ovidiu 5 ani se vinde şi cu 50 de lei.
Bodegas Vinival este o afacere de familie din Valencia, înfiinţată în 1969, un producător şi distribuitor en-gros de vinuri de masă, care nu deţine nici măcar o marcă proprie.
Vinurile inferioare din Spania nu au, evident, nicio legătură cu viile din Murfatlar, dar sunt vândute cu aceeaşi prezentare pompoasă şi complet falsă.
Luna trecută, DNA a reţinut 10 persoane (asociaţi ai grupului Murfatlar-Euroavipo şi funcţionari ANAF) într-un uriaş dosar de evaziune, cu un prejudiciu de 613,48 milioane lei.
A fost arestat, cu acea ocazie, şi George Ivănescu, unul din patronii imperiului Murfatlar şi un apropiat al Adrianei Săftoiu, important lider PNL implicat, de asemenea, în mega-afacerea Murfatlar.
Potrivit DNA şi ANAF, evazioniştii de la Murfatlar rulau sume uriaşe de bani, înregistrând în avans, între firmele grupului, şi facturi de 400 de milioane de euro, plus TVA de 86 de milioane de euro.
Más historias
INNETICA asiste a la reunión del proyecto europeo ‘Hippotherapy and Healthy Tourism’ en Kayseri(Turquía)
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
Proiectul CSO Admin: Sprijinirea Organizațiilor de Tineret Europene prin Formare și Mentorat