Icono del sitio Gazeta de Spania

LANSAREA CAMPANIEI NAȚIONALE ”INFORMARE ACASĂ! SIGURANȚĂ ÎN LUME!”

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu mai multe instituții publice, lansează marţi, 8 mai, Campania Națională ”Informare acasă! Siguranță în lume!”, ediția 2018.

Campania își propune informarea cetățenilor români asupra riscurilor la care se pot expune odată cu decizia de a căuta un loc de muncă, un program de studii sau de a se stabili în afara granițelor României și urmărește:

 

Proiectul se va derula în două etape, prima în lunile mai-iunie, destinată tinerilor, iar a doua în perioada septembrie-octombrie, destinată persoanelor adulte. Campania se va desfășura la nivelul celor 41 de județe ale României.

Instituţiile partenere ale Ministerului pentru Românii de Pretutindeni în desfăşurarea campaniei menţionate sunt: Ministerul Educației Naționale, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Ministerul Tineretului și Sportului, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopții și Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane.

La evenimentul de lansare care va avea loc la Palatul Victoria, în sala Transilvania, începând cu ora 12.00 vor participa Prim-ministrul României, Vasilica-Viorica Dăncilă, ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, ministrul educației naționale, Valentin Popa, ministrul afacerilor interne, Teodor Meleșcanu, ministrul fondurilor europene, Rovana Plumb, ministrul pentru mediu de afaceri și antreprenoriat, Ștefan Radu Oprea, ministrul tineretului și sportului, Ioana Bran, secretarul de stat, Daniela Barbu, de la Ministerul Muncii și Justiției Sociale, secretarul de stat al Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, Aurelia Grațiela Drăghici, Primarul Municipiului București, Gabriela Firea, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopției, Gabriela Coman, și directorul Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane, Maximilian-Axel Nicolae. 

Puteți vizualiza aici itinerarul deplasărilor care se vor efectua în cadrul campaniei, precum și broșura Campaniei.

Salir de la versión móvil