Camera Deputaților a adoptat, marți, proiectul de lege inițiat de liderul PSD Liviu Dragnea, care prevede eliminarea a 102 taxe nefiscale.
Deputații nu au fost de acord cu raportul Comisiei de buget — finanțe, care propunea ca taxa radio-tv să rămână în vigoare. Cum numai 39 de deputați au susținut păstrarea acestei taxe, iar restul de 109 prezenți în sală s-au opus, taxa radio-tv va fi eliminată.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a solicitat în mod expres în plen eliminarea acestei taxe și finanțarea celor două instituții publice cu bani de la buget și exercitarea ”unui control parlamentar real asupra îndeplinirii obiectivelor asumate la numirea în funcție a conducerilor”.
Liviu Dragnea a anunțat în plen că șeful postului public de Radio l-a sunat pe unul dintre liderii partidului pe care l-ar fi amenințat ca să mențină în vigoare taxa radio-tv.
«În ceea ce priveşte bugetul pentru TVR şi pentru Radio, spun a zecea oară, a suta oară: şi acum, aceste două instituţii iau bani serioşi de la bugetul de stat şi asta nu le afectează independenţa.
Îl întreb pe domnul Miculescu de la Radio, aici, în faţa presei şi de la Tribuna Parlamentului, cum şi-a permis acum câteva minute să-l ameninţe pe liderul de grup de la PSD. Directorul postului de Radio public al României:
«O să vedeţi voi ce o să păţiţi». Asta este atitudine de independenţă a acestui domn? Îl întreb public: «A fost numit politic sau nu?» şi să răspundă», a afirmat Dragnea.
În ciuda declarațiilor făcute anterior de ministrul de Finanțe Anca Dragu, Liviu Dragnea susține în continuare că impactul asupra bugetului de stat este de 0,1%, dar acest subiect nu trebuie abordat strict contabil: “Acest 0,1% se duce la 0,007%”.
Liderul grupului PNL, Eugen Nicolăescu, a amintit că liberalii nu se opun debirocratizării și reducerii taxelor, dar consideră că proiectul capătă turnură demagogică deoarece este dezbătut în campanie electorală.
«Pot să spun de pe acum că suntem foarte preciși în a spune că vrem să se reducă taxele parafiscale, dar vrem să atenționăm și asupra riscurilor. Vom susține toate aceste idei, dar atunci când PNL va fi la guvernare, va face o analiză foarte serioasă și va corecta unde va fi nevoie”, a explicat el.
Legea a fost votată în unanimitate.