Icono del sitio Gazeta de Spania

LOVITURĂ PENTRU FOSTUL DEPUTAT MIHAI TÂNJALĂ

Fostul deputat PDSR Mihai Tânjală, condamnat pentru corupţie în România şi dat în urmărire internaţională prin Interpol, a fost extrădat în România din Insulele Cayman, unde a fost arestat în octombrie.

Magistratul-şef al Insulelor Cayman, Nova Hall, a anunţat că Tânjală urmează să fie trimis înapoi acasă, în urma hotărârii unui tribunal în acest sens, potrivit paginii online a postului Cayman 27 News.

Tânjală are la dispoziţie două săptămâni să se adrese Marii Curţi din Insulele Cayman pentru a cere o ordonanţă/mandat habeas corpus (un principiu în baza căruia orice persoană are dreptul să ştie de ce este arestată sau de ce este acuzată, după care poate fi eliberată pe cauţiune şi ulterior să compară în faţa unui judecător), în cazul în care consideră că este închis ilegal, potrivit aceeiaşi surse.
Fostul politician şi fondator al fostei unităţi de informaţii a Ministerului de Interne UM 0215 (fosta «Doi şi-un sfert») a fost condamnat în 2011 la cinci ani de închisoare pentru corupţie, dar a fugit din ţară.

Autorităţile din Cayman au primit o cerere oficială din partea României pentru extrădarea lui Mihai Tânjală, care a fost arestat în octombrie, potrivit publicaţiei Cayman Compass.
Tânjală a stat câteva săptămâni fără a fi detectat în Insulele Cayman, un teritoriu britanic din Marea Caraibelor, şi abia când a vrut să plece în Jamaica a atras atenţia autorităţilor, potrivit postului Cayman 27 News.
În timpul unei audieri în instanţă miercuri, 23 decembrie, ofiţerul de imigraţie Brian Ebanks a declarat că autorităţile jamaicane au verificat datele acestuia şi i-au refuzat intrarea în ţară.

«Am primit informaţii că intrarea unui cetăţean român este refuzată în Jamaica, iar acesta este trimis înapoi în Cayman şi ar trebui să merg la Aeroportul Internaţional Owen Roberts. Există un mandat de arestare din partea Interpol pe numele lui», a adăugat Ebanks.
Tribunalul a fost informat că Tânjală a depus o cerere de azil politic în Cayman, care a fost respinsă.
«Condamnarea pe care am primit-o în România nu este pentru ceva ce am făcut, ci din motive politice», a afirmat Mihai Tânjală în faţa instanţei, prin intermediul unui translator. El a adăugat că se teme pentru viaţa sa în cazul în care ar reveni în România.

Cazul a fost amânat pentru marţi, 29 decembrie. La jumătatea lunii octombrie s-a cerut extrădarea lui Mihai Tânjală, iar în 22 octombrie, Judecătoria Giurgiu a constatat că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru începerea procedurii. Decizia a fost trimisă Ministerului Justiţiei, în vederea emiterii cererii de extrădare.Solicitarea de extrădare a fost formulată în condiţiile în care Mihai Tânjală are de executat o pedeapsă de cinci ani de închisoare, primită prin decizia definitivă a Curţii de Apel Bucureşti din 16 decembrie 2011. În 12 mai 2011, Judecătoria Giurgiu îl achitase pe Mihai Tânjală pentru fapta de care a fost acuzat de către procurorii Parchetului instanţei supreme. Prin aceeaşi decizie, instanţa l-a obligat pe Mihai Tânjală să plătească societăţii ICMUG SA, prin lichidator judiciar, suma de 3.982.699 de lei, reprezentând prejudiciul ce a fost creat societăţii prin vânzarea imobilelor la o valoare diminuată faţă de valoarea economică reală a acestora. Instanţa a menţinut sechestrul asigurator pus de procurori pe bunurile lui Mihai Tânjală.

În recurs, Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţia procurorilor, l-a condamnat pe Tânjală la cinci ani de închisoare şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei Judecătoriei Giurgiu.
În iunie 2011, procurorii DNA Slobozia l-au trimis în judecată pe Mihai Tânjală, administrator al SC ICMUG SA Giurgiu la data faptelor, pentru stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând operatorilor economici la care statul este acţionar, comisă cu ocazia unei operaţiuni comerciale săvârşită de către o persoană cu atribuţii de administrare.

Procurorii arătau în rechizitoriu că, în cursul anului 2004, Mihai Tânjală, în calitate de administrator al SC ICMUG SA Giurgiu (fosta întreprindere de construcţii şi utilaje grele Giurgiu), societate care este operator economic la care statul era acţionar, a dispus ca două active din patrimoniul societăţii, o clădire administrativă şi un ansamblu de blocuri în construcţie, inclusiv terenul aferent, să fie înstrăinate la valori diminuate faţă de valorile comerciale reale. Activele au fost dobândite la preţuri modice de către firme controlate de către Tânjală şi membrii familiei sale, pentru ca ulterior să fie revândute la preţurile de piaţă. În acest mod, Tânjală a obţinut peste 500.000 de euro, calculaţi la cursul mediu al anului 2004.

Potrivit presei, Mihai Tânjală a fugit din ţară chiar în ziua în care a fost condamnat şi a stat în SUA din 2011 până în acest an, când a plecat în Insulele Cayman, unde a cerut azil politic.
Pe de altă parte, în 29 mai 2015, Mihai Tânjală a cerut revizuirea condamnării primite, solicitarea fiind respinsă de Judecătoria Giurgiu ca inadmisibilă, în 19 octombrie.

Salir de la versión móvil