MĂ NUMESC GEORGE ENE ȘI ACEASTA ESTE POVESTEA MEA

Aş dori să împărtăşesc cu voi câteva impresii pe care viaţa mi le-a lăsat până acum…încă din adolescenţă, principiile mele, imperioasa mea nevoie de credinţă şi devotament s-au absorbit în negurile viselor ascunse şi neatinse încă de dezamăgiri.

Sunt scurte clipele în care ni se pare că avem intuiţia lucrurilor divine, în care simţim în noi o misterioasă concepţie, o înţelegere supranaturală a armoniei lumii, dar imediat ce dorim să dăm o formă senzaţiilor noastre, să fixăm aceste elanuri fugitive ale sufletului, iluzia se spulberă, iar omul rămâne singur în faţa unei opere fără viaţă, pe care privirile mulţimii vor sfârşi în curând a o despuia de ultimul său prestigiu…

Simplu ucenic în ale naturii şi adevărului ştiu că vorbele mele nu au nici autoritatea talentului, nici cea a experienţei. Nu scriu deloc pentru a-i învăţa pe alţii. Mă frământ şi pun întrebări… Cel mai adesea mă limitez la a observa; deseori, mă hazardez în a zice, dar mereu cu îndoială.

Am învăţat, paradoxal, faptul că cele mai reuşite versuri au fost cele născute din suferinţă pentru că ele au fost scrise cu o pasiune insuflată de trăirea momentului, etapizată parcă, uneori, ca în Divina Comedie a lui Dante Alighieri.

Povestea mea, povestea omului, este o piesă de teatru pe care, pentru a o înţelege, trebuie să priveşti în culise. În această piesă regizorul rămâne necunoscut, iar personajul se confundă cu propriile trăiri, materializându-se, chiar, la un moment dat, în acestea.

Am debutat, în mod oficial, în anul 2009, cu primul volum de poezii intitulat “Gândurile unui străin”, editura Fedprint, Bucureşti, volum de poezii pe care nu l-aş fi putut publica fără sprijinul domnului profesor universitar doctor Nicolae RADU, a doamnei profesor universitar doctor Georgeta UNGUREANU şi a colegului meu, Anton GHEORGHIŢĂ, care au avut încredere în mine şi cărora doresc să le mulţumesc pe această cale.

Am continuat pe drumul versurilor şi am mai publicat în perioada 2013-2015, însă, de această dată, în coautorat, 5 volume ale antologiei de poezie şi proză “Ramuri, muguri şi muguraşi de creaţie olteniţeană”, editura Pim, Iaşi, sub coordonarea domnilor profesori Nicolae MAVRODIN şi Silviu CRISTACHE.”

În perioada 2003-2007, George ENE a urmat cursurile liceului militar “Constantin Brâncoveanu” din Ploieşti, apoi între anii 2007 şi 2010 a fost student la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, pe care a absolvit-o cu media 9,21. A fost repartizat la Unitatea Specială 30 Jandarmi Protecţie Instituţională “Obiective Diplomatice” Bucureşti  unde a lucrat până în anul 2014. În prezent, ofiţerul este încadrat la Biroul Revista “Jandarmeria Română” din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Apropo, deocamdată nu are steluţe, doar trese, două, de locotenent.

La poarta mea

La poarta mea, dar au bătut
Atâtea vorbe false
Şi-atâtea suflete de lut
Făceau duet în valse…

Le-am auzit ca un ecou
În glas pustiu şi rece
Şi-am să le-aud, poate, mereu,
Când viaţa mea va trece…

Apoteotic, veţi pieri,
Sculpturi de catifea,
Aşa e rostul celor vii
În poezia mea…

La poarta mea, dar aţi bătut
Şi voi, şi timp, şi vreme-
Aşa-i prezentul un trecut,
Iar noi, doar nişte semne…