22 noviembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

MADRID: PROTESTUL UNEI MAME ÎMPOTRIVA PARLAMENTARILOR DE DIASPORA

Adusă la exasperare de un sistem care nu îi dă prea multe șanse la dreptate, Tudorița Iatan (Dorina, cum o știu apropiații), a ajuns la capătul răbdării și va organiza duminică, 18 noiembrie, între orele 16:00-19:00, un miting de protest în fața Ambasadei României din Madrid, împotriva celor șase parlamentari români de Diaspora.

«Am ajuns la acest gest după ce am trimis memorii peste memorii domnilor parlamentari de Diaspora, în speranța că se pot implica în ajutorarea cazului fiului meu.

Nu aveam mari așteptări de la dumnealor dar nici măcar nu s-au sinchisit să răspundă acestor memorii.

Mai mult, am vorbit personal cu domnul senator Badea și domnul deputat Coliu, care au promis că se vor implica.Dar absolut nimic!

Și acum, când un cetățean român care are o mare problemă, așa cum este Cătălin, fiul meu, stau și mă întreb care este rolul dumnealor?

Aștept din partea Justiției spaniole sentința în cazul accidentului fiului meu. Din nefericire, s-a dat termen abia în 2020.

De șase ani caut dreptatea aproape singură, cu excepțiile unor oameni care mă sprijină.

Ce s-a întâmplat și de ce am ajuns aici?

Pe 28 mai 2012 a avut copilul meu accidentul. Avea 32 de ani. Lucra cu contract de muncă pe durată nedeterminată la o firmă de geamuri din Coslada.

Era un copil foarte cuminte și supus, știa să facă de toate. În ziua fatidică, șeful i-a cerut să urce să repare instalația de aer condiționat, s-a urcat. Cătălin a căzut de la aproximativ șapte metri, pe niște mașini de tăiat geamuri dintr-o hală a firmei unde muncea de 11 ani de zile.

Recurg la acest protest cu speranța că aleșii din Parlament ce reprezintă Diaspora se vor trezi din somn, vor lăsa întâlnirile sforăitoare dar total inutile și poate vor coborî lângă suferința celor care au realmente nevoie. Eu voi fi acolo, duminică, de la ora 16-19:00 în fața Ambasadei. ”, spune Tudorița Iatan.