Acesta a fost răspunsul șefului executivului spaniol, Mariano Rajoy, la legea referendumului prezentată ieri, de Carles Puigdemont, împreună cu coaliția separatistă Junts pel Sí (JxSí) și CUP, cei care vor să proclame independența „imediat“ ce vor câștiga referendumul din 1 octombrie, proces care se va încheia cu constituirea unei Republici Catalane, în pofida interzicerii sale de către justiția spaniolă.
»Vreau să le cer tuturor catalanilor, tuturor spaniolilor, să-și păstreze încrederea în viitor, deoarece delirurile autoritare nu vor putea niciodată să învingă calmul și echilibrul unui stat democratic», a declarat Rajoy în discursul rostit în fața unor antreprenori la Madrid.
»Spania este o mare țară, deoarece ea se bazează pe energia multor spanioli, catalani de asemenea, rezonabili, democrați și moderați, care sunt din ce în ce mai mult uitați de o tendință din ce în ce mai radicală și conflictuală», a adăugat el.
Legea, care urmează să fie supusă la vot parlamentarilor catalani la sfârșitul lunii august, prezintă poporul catalan drept »un supus politic suveran». Ea instaurează »un regim juridic de excepție», destinat să prevaleze asupra tuturor celorlalte norme, inclusiv statul spaniol.
Legea introduce, de asemenea, o autoritate de supervizare electorală, care va trebui să organizeze scrutinul, la care sunt chemați să participe toți locuitorii cu cetățenie spaniolă în vârstă de peste 18 ani din regiunea situată în nord-estul Spaniei și care are o populație de 7,5 milioane de locuitori.
Vicepreședinta guvernului spaniol, Soraya Saenz de Santamaria, care se ocupă de dosarul catalan, a dat asigurări că, în 24 de ore, statul va fi în măsură să paralizeze o astfel de inițiativă.
Fără a evoca direct Catalonia, ministrul spaniol al apărării, Maria Dolores de Cospedal, a reamintit că armata și garda civilă sunt, de asemenea gata, să apere Constituția și integritatea teritorială a țării.