Icono del sitio Gazeta de Spania

COMUNICAT DE PRESĂ – MARIUS VILI SÂRBU: ÎN CALITATE DE PARLAMENTAR VOI FACE TOTUL CA LEGEA ELIMINĂRII CELOR 25 DE TAXE CONSULARE SĂ FIE APLICATĂ

Comunicat de presă remis redacției Gazeta de Spania de către Marius Vili Sârbu, candidatul PSD pentru Senatul României în Circumscripţia nr. 43 – diaspora.

Marius Vili Sârbu: Îi asigur pe românii de peste hotare că, în calitate de parlamentar al Partidului Social Democrat, voi face totul pentru aplicarea acestei legi, astfel încât românii să nu mai plătească aceste taxe.

În calitate de român din diaspora, am primit cu neplăcută surprindere gestul făţiş politic al preşedintelui Klaus Iohannis de a trimite la Curtea Constituţională legea privind eliminarea a 102 taxe nefiscale, printre care se număra şi 25 taxe consulare.

Ca avocat şi cetăţean român, cunosc prea bine umilinţa orelor lungi de coadă, consumul de timp şi de bani, pierderea de zile de muncă, călătoriile de sute de kilometri pe care trebuie, uneori, să le facem  pentru obţinerea unui document. Chiar şi cele mai fericite evenimente din viaţa – căsătoria ori naşterea unui copil – scad în bucurie şi frumuseţe, datorită birocraţiei obligatorii pentru înregistrarea lor.

Eliminarea celor 25 de taxe consulare a reprezentat un semn că statul român începe să se gândească la noi. Prin acţiunea preşedintelui Klaus Iohannis, de frânare a aplicării legii, ni se arată acea faţă a politicii româneşti în care binele a milioane de români este lipsit de importanţă, când vine vorba de motivaţiile politice personale.

Îi asigur pe românii de peste hotare că, în calitate de parlamentar al Partidului Social Democrat, voi face totul pentru aplicarea acestei legi, astfel încât românii să nu mai plătească aceste taxe. Klaus Iohannis ne poate retrimite încă o dată la cozile din faţa ghişeelor, însă nu pentru mult timp! Dorinţa noastră de a fi respectaţi nu poate fi ignorată la nesfârşit.      

Marius Vili Sârbu (Spania), candidat PSD pentru Senat

Circumscripţia nr. 43 – diaspora

Marius Vili Sârbu are 41 de ani, este avocat, coordonatorul şi fondatorul biroului de avocatură spaniol CREDIS ABOGADOS din Madrid. Este candidatul Partidului Social Democrat pentru Senatul României în Circumscripţia nr. 43  din diaspora.

În aprilie 2014, Colegiul de Avocaţi din Madrid i-a acordat Diploma de excelență  pentru activitatea juridică desfăşurată în sistemul asistenţei juridice din oficiu, patronată de către Comunidad de Madrid.

Marius Vili Sârbu este formator a trei generaţii de studenţi din Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Complutense din Madrid, Universităţii Autonome din Madrid şi Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.

Salir de la versión móvil