Ministrul Justiției, Florin Iordache, face apel la «calm și luciditate» şi îi îndeamnă pe cei care protestează împotriva ordonanței de urgență privind modificarea Codurilor penale să «citească cu atenție și responsabilitate» prevederile actului normativ.
«Oamenii au ieșit în stradă, indignați de Ordonanța de urgență a Guvernului, folosind argumente preluate de pe rețelele sociale. Doar că nu e nimic secret, ilegal sau imoral în caracterul acestei ordonanțe. Și voi explica acest fapt cu contra-argumente la ‘argumentele’ vehiculate pe rețelele sociale. Îi îndemn pe toți cei care și-au strigat în stradă nemulțumirile să citească cu atenție și responsabilitate, cu ochii lor și nu ‘prin ochii altora’, atât textul ordonanței de urgență, cât și explicațiile mele», a scris Iordache, miercuri, pe Facebook.
«Poate comunicarea din ultimele zile a fost deficitară și am dat ocazia rău-voitorilor la interpretări forțate. Tocmai de aceea sper ca acest mesaj să clarifice aspectele considerate controversate», a adăugat Iordache.
Ministrul susține că abuzul în serviciu nu a fost dezincriminat, adăugând că textul de lege era ambiguu în acest caz și a fost declarat neconstituțional.
«S-a dezincriminat abuzul în serviciu. FALS! Textul art. 297 din Codul penal a fost declarat neconstituțional și era ambiguu, de aceea trebuia modificat.
Prin noua formă, am clarificat infracțiunea de abuz în serviciu sub două aspecte: a) ca infracțiune de corupție, sub incidență penală, atunci când prejudiciul depășește valoarea de 200.000 de lei SAU reprezintă vătămare gravă, certă și efectivă a intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice; b) sub incidența Codului muncii, atunci când prejudiciul este mai mic de 200.000 de lei», precizează Iordache.
Ministrul a ţinut să explice şi problema referitoare la acuzațiile potrivit cărora autoritățile «se protejează» de răspundere cu privire la acte normative.
«Autoritățile se protejează de răspundere cu privire la acte normative și pot fura sub limita de 200.000 de lei. FALS! Prin Ordonanță menționăm că faptele de abuz în serviciu nu se pot aplica în cazul emiterii, aprobării sau adoptării de acte normative.
Actele normative, chiar și la nivelul administrației locale, reprezintă reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte tuturor și SE DIFERENȚIAZĂ de actele administrative individuale, care produc efecte, de regulă, față de o persoană, sau uneori față de mai multe persoane, nominalizate expres în conținutul acestor acte (exemplu: hotărâri de consiliu local de atribuire a administrării unor servicii)», a explicat Florin Iordache.
Más historias
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
Proiectul CSO Admin: Sprijinirea Organizațiilor de Tineret Europene prin Formare și Mentorat
Proiectul HG Sustainable: Educație pentru Leadership Responsabil și Dezvoltare Durabilă