Artizanul reunificării germane, fostul cancelar Helmut Kohl, a murit vineri la vârsta de 87 de ani.
Helmut Kohl a murit în locuinţa sa din Ludwigshafen, în sud-vestul Germaniei. Starea sa de sănătate era extrem de fragilă, el fiind imobilizat într-un scaun cu rotile după ce în 2008 a suferit un atac vascular cerebral.
Figură impunătoare, Kohl a avut o relaţie foarte strânsă cu fostul preşedinte francez Francois Mitterrand în promovarea unei mai mari integrări europene.
La scurt timp după ce şi-a încheiat ultimul mandat, reputaţia lui Kohl a fost afectată de un scandal financiar care a vizat CDU, condus acum de cancelarul Angela Merkel. Kohl a fost mentorul Angelei Merkel la începutul carierei acesteia, numind-o în primul său post ministerial.
«Suntem în doliu», a transmis pe Twitter Uniunea Creştin Democrată (CDU), partidul lui Kohl.
Foştii preşedinţi americani George H. W. Bush şi Bill Clinton l-au numit amândoi pe Kohl drept cel mai mare lider european din a doua jumătate a secolului 20.