Legendarul muzician Leonard Cohen, de asemenea un poet și romancier apreciat, a murit la vârsta de 82 de ani.
«Cu profundă tristețe vă informăm de decesul poetului, compozitorului și artistului legendar Leonard Cohen.
Am pierdut unul dintre vizionarii cei mai prolifici și respectați ai lumii muzicii», a scris agentul său pe pagina de Facebook.
«Ceremonia va fi organizată la Los Angeles la o dată ulterioară», continuă comunicatul.
Leonard Cohen s-a născut în anul 1934, în orașul canadian Westmount și este considerat una dintre cele mai importante figuri ale muzicii secolului XX.
Este, de asemenea, membru al Rock and Roll Hall of Fame din SUA și Canadian Music Hall of Fame și membru al Ordinului Canadei.
Ordinul Canadei este a doua cea mai mare onoare pentru merit în sistemul de ordine, decorații și medalii din Canada.
Cariera sa muzicală a început în anul 1967, cu un album numit «Songs of Leonard Cohen», după care au urmat alte treisprezece, ultimul dintre ele, «You want it darker», lansat la împlinirea vârstei de 82 de ani.
În cântecele sale, marcate de vocea profundă, a abordat diverse teme, de la dragoste și spiritualitate și până la război sau sex.