Icono del sitio Gazeta de Spania

NOUL MINISTRU AL TRANSPORTURILOR: MINUTUL UNUI MINISTRU ESTE PREA SCUMP PENTRU A PETRECE ORE ÎN ȘIR CĂLĂTORIND CĂTRE DIVERSE ȘANTIERE

Lucian Şova, noul ministru al Transporturilor a declarat luni, că ”minutul unui ministru e prea scump pentru a petrece ore în şir călătorind către diverse şantiere”, sugerând că acest lucru trebuie făcut de secretarii de stat şi şefii de companii.

«Eu apreciez că minutul de lucru al unui ministru al Transporturilor este prea scump pentru a-l petrece şi călători către diverse şantiere. Îmi propun ca mâine la şedinţa pe care urmează să o organizez în situaţia în care voi avea calitatea de a face acest lucru, să precizez câteva exigenţe din această perspectivă.

Apreciez că secretarii de stat trebuie să stea mai mult pe teren, că şefii de companii trebuie să-şi folosească aparatele imense pe care le au la dispoziţie pentru monitorizarea de manieră preventivă a ceea ce se întâmplă pe şantiere, astfel încât să evităm situaţii când am ajunge la recepţie să vedem că există neconformităţi şi să privim la segmentul de autostradă aparent gata şi să nu îl putem utiliza», a susţinut ministrul Transporturilor după audierile din comisiile reunite de specialitate din Parlament.

 

Întrebat dacă știe în ce stadiu se află execuţia Centurii Sud a Bucureştiului, Lucian Şova a menţionat că evită să-şi asume termene până când nu va aprofunda acest subiect.

«Dacă vorbiţi despre Centura Sud, pe vechiul traseu, sunt demarate deja proceduri pentru aceasta. Sigur că trebuie să aprofundez şi eu subiectul. Vedeţi că dincolo de informaţiile pe care le-am luat pentru mine, evit să-mi asum termene, informaţii cu caracter extrem de exact, cred că este un lucru legitim la acest moment», a mai spus Şova.

Salir de la versión móvil