Polițiștii spanioli au arestat în Ripoll (Girona) o a treia persoană, bănuită a avea legături cu atacurile teroriste din Barcelona și Cambrils (Tarragona).
Mossos d’Esquadra au confirmat arestare unei a treia persoane bănuită că ar avea legătură cu cele două acte de terorism de la Barcelona și Cambrils, inclusiv cu explozia unei case din Alcanar în care o persoană a murit și o alta a fost rănită.
Primele două arestări au avut loc joi, dar niciunul nu era cel care a condus furgoneta cu care a fost comis atacul, astfel că făptuitorul material încă lipsea.
Mossos d’Esquadra a făcut publică identitatea persoanei care conducea, acesta fiind Moussa Oukabir, fratele mai mic al unuia dintre cei doi deținuți, joi, la Ripoll.
Vineri dimineață, Mossos a confirmat și arestarea unui al treilea suspect, tot în Ripoll (Girona), care are legătură cu ambele atacuri.