O adolescentă româncă în vârstă de 15 ani a murit după ce a fost înjunghiată de mai multe ori într-un parc din Germania. Iuliana a plătit cu viața pentru că a refuzat avansurile unui tânăr turc.
Tragedia s-a întâmplat luni la prânz la Viersen. Era ora 12:30 când Iuliana s-a aşezat pe o bancă din parcul central, Casinogarten.
Un om al străzii, martor la oribla scenă a povestit polițiștilor că de ea s-au apropiat mai mulţi bărbaţi, moment în care Iuliana s-a ridicat să plece. Câteva secunde mai târziu spune că a auzit un strigăt și a văzut-o pe Iuliana prăbuşindu-se pe iarbă, plină de sânge. Fusese înjunghiată de mai multe ori.
Atunci când au sosit poliţiştii şi salvatorii, l-au găsit pe bărbat lângă trupul Iulianei. Bărbatul încerca să îi oprească sângerarea.
Criminaliștii investighează dacă între victimă și agresor exista vreo legătură.
«Este șocant ceea ce sa întâmplat în Viersen în această după-amiază. Faptul că o tânără a fost ucisă într-un loc public mă afectează profund”, a declarat ministrul de Interne, Herbert Reul.
Autoritățile sunt îngrijorate datorită faptului că în ultimele luni, mai mulți adolescenți au murit în Germania în urma unor crime violente, ai căror autori sunt refugiați.
De exemplu, în Mainz, o altă adolescentă de 14 ani a fost ucisă cu sălbăticie de un refugiat din Irak, care fost arestat la sfârșitul acestei săptămâni.
Cazul unui băiat de 15 ani din Kandel (landul Renania-Palatinat), care a fost înjunghiat în decembrie 2017, într-o farmacie, de un cetățean din Afganistan, a atras de asemenea atenția autorităților la nivel național.