Abuzul în serviciu nu mai există în Codul penal de aproape un an de zile, după decizia CCR care nu a fost urmată de o modificare a legii de către guvernul Cioloș, constatarea aparținînd unei instanțe de la Curtea de Apel Alba Iulia care a recunoscut că a fost dezincriminată infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 297 NCP.
Decizia vine ca urmare a admiterii contestaţiei unui angajat al Consiliului Judeţean Hunedoara care fusese condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că s-a dispus încetrea executării pedepsei.
”Curtea de Apel Alba Iulia a constatat, în 9 februarie, dezincriminată fapta de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat contestatorul şi a dispus încetarea executării pedepsei de trei ani de închisoare cu suspendare. Decizia este definitivă”, a spus purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean.
Minuta integrală a judecătorilor:
„Hotărâre 20/2017 din 9.02.2017 – DECIDE
Admite contestația formulată de condamnatul Dan Daniel împotriva încheierii penale nr. 154/16.11.2016 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr.4754/97/2016, pe care o desființează în totalitate și, procedând la soluționarea cauzei:
în baza art.595 alin.1 C.proc.pen. Rap. la art.4 teza a II-a C.pen. constată dezincriminată fapta prevazută de art. 297 alin.1 C.pen. rap.la art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 pentru care a fost condamnat contestatorul în dosarul nr. 3230/97/2015 prin sentința penală nr. 133/21.10.2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, definitivă prin decizia penală nr. 338/5.04.2016 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia și în consecință:
Dispune încetarea executării pedepsei de 3 ani închisoare, a pedepsei complementare a interzicerii exercitării pe 2 ani a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzută de art .66 alin.1 lit. a, b, art. 66 al .2 C. pen. și a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevazute de art. 66 alin.1 lit.a, b, C. pen., aplicate prin sentința penală nr. 133/21.10.2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, definitivă prin decizia penală nr. 338/5.04.2016 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă. Pronunțată în ședința publică azi, 9.02.2017”.
Más historias
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
Proiectul CSO Admin: Sprijinirea Organizațiilor de Tineret Europene prin Formare și Mentorat
Proiectul HG Sustainable: Educație pentru Leadership Responsabil și Dezvoltare Durabilă