Icono del sitio Gazeta de Spania

OFICIEREA CĂSĂTORIEI ÎN CADRUL CONSULATULUI ROMÂNIEI; ACTE NECESARE ȘI PROCEDURI UTILE

Șefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare ale României pot încheia căsătorii, dacă aceasta este în concordanţă cu legislaţia ţării în care sunt acreditaţ, în conformitate cu prevederile art. 44 alin.(1) al Legii nr.119/1996.

Dosarul pentru oficierea căsătoriei conţine:

 

Toate documentele trebuie prezentate în original + 2 fotocopii.

Certificatele medicale prenupțiale se pot obține de la medicul de familie din România sau din Spania. În cazul în care prezentați certificatele medicale de la medicul de familie din România, acestea nu mai trebuie legalizate și nici traduse. În cazul în care prezentați certificate medicale de la medicul de familie din Spania (Certificado Medico Oficial – culoare galbenă), acestea vor trebui legalizate după cum urmează: la Colegiul medicilor de care aparține medicul, apoi la Colegiul General al Medicilor din Madrid și apoi se va obține Apostila de la Haga la Tribunalul Superior de Justiție din Madrid. După obţinerea tuturor acestor legalizări, certificatele medicale vor trebui traduse și legalizate.

Certificatele medicale prenupțiale sunt valabile doar 14 zile, începând cu data emiterii şi până la oficierea căsătoriei.

În cazul căsătoriei cu un cetăţen străin, acesta trebuie să prezinte următoarele documente:

a) certificatul/permisul de rezidenţă pe teritoriul Spaniei

b) documentul cu care se face dovada identităţii, în termen de valabilitate (pașaport ) – original + 2 fotocopii

b) certificatul de naştere, legalizat şi tradus – original + 2 fotocopii

c) certificatul medical privind starea sănătatii, întocmit pe formular-tip, care trebuie să poarte numărul de înregistrare, data certă, ştampila unităţii sanitare, semnătura şi parafa medicului; şi trebuie să cuprindă menţiunea expresă că persoana se poate căsători „apto/a para contraer matrimonio”; certifícatele medicale emise de instituţii medicale în străinătate pentru uzul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României trebuie să conţină toate rubricile, să fie legalizate cu apostilă şi să fie însoţite de traducerea legalizată în limba română – original + 2 fotocopii;

d) certificatul de cutumă eliberat de misiunea diplomatică a țării de origine pentru soțul cetățean străin, tradus și legalizat – original + 2 fotocopii;

e) documente, din care să rezulte desfacerea căsătoriei anterioare, dacă este cazul (sentința de divorț definitivă și irevocabilă, certificatul de divorț sau certificatul de naștere cu mențiune de căsătorie și de desfacere a acesteia, certificatul de căsătorie și certificatul de deces al fostului soț) – original + 2 fotocopii;

1. Documentele cu care se face dovada identităţii trebuie să fie valabile atât la data depunerii declaraţiei de căsătorie, cât şi la data oficierii căsătoriei;

2. Toate documentele cetățeanului străin trebuie apostilate (dacă țara de origine este semnatară a Convenţiei de la Haga din 5 octombrie 1961) sau supralegalizate (legalizate la Ministerul de Externe al ţării de origine şi apoi supralegalizate la Ministerul de Externe din România sau la Ambasada României din ţara de origine a cetăţeanului străin). Cetăţenii străini care provin din state cu care România a încheiat tratate/convenţii/acorduri de asistenţă judiciară sunt scutiţi de supralegalizare, apostilare sau orice altă formalitate;

3. Documentele în limbă străină trebuie traduse în limba română şi legalizate. Traducerile din altă limbă străină decât limba spaniolă se pot realiza de către un traducător autorizat de Ministerul de Justiție din România, de un traducător autorizat de Ministerul Afacerilor Externe din Spania, cazuri în care este nevoie de legalizarea semnăturii traducatorului. Traducerile din limba spaniolă se pot efectua și la consulat, caz în care nu mai este necesară altă legalizare;

4. Atât în momentul oficierii căsătoriei, cât şi în cel al depunerii dosarului de căsătorie, cetăţeanul străin va trebui să fie însoţit de un traducător autorizat.

SURSA: AMBASADA ROMÂNIEI LA MADRID

Salir de la versión móvil