Procurorul militar Marian Lazăr a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, care este stadiul cercetărilor în dosarul «Revoluţiei», concluzionând că în decembrie 1989 nu a existat vid de putere iar principala cauză a deceselor a fost diversiunea militară.
«A fost stabilită componenţa comandamentului politico-militar care a preluat, în timp foarte scurt, după fuga preşedintelui în exerciţiu, puterea totală în România.
Referitor la acest aspect, a existat o eficientă colaborare cu principalele facultăţi de drept din ţară (Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi), concluzionându-se, fără echivoc, faptul că în decembrie 1989 nu a existat vid de putere.
În această etapă a anchetei, este posibilă o mai bună stabilire a conduitei membrilor noii puteri politico-militare şi acţiunile de legitimare a acesteia pe plan intern şi internaţional», a declarat Marian Lazăr, conform Agerpres.
Principala cauză a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri este o diversiune militară care a avut loc începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989.
Procurorii au identificat, inclusiv prin probe testimoniale, sursa sunetului cu efect de panică (emis la data de 21 decembrie 1989, în timpul discursului lui Nicolae Ceauşescu), care a contribuit, alături de alte elemente, la dezorganizarea mitingului din Piaţa Palatului şi declanşarea protestelor în Bucureşti.
Totodată, procurorii arată că au existat diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale UM 01417 Târgovişte, locaţia unde s-a aflat cuplul Ceauşescu, dar şi ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului prezidenţial.
Citiți comunicatul Parchetului Militar și concluziile la care au ajuns procurorii.
Pentru îndeplinirea dispozițiilor reținute din încheierea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în cauză, precum și a obiectivelor fixate de procurori la momentul extinderii urmăririi penale sub aspectul infracțiunii contra umanității (1 noiembrie 2016), a fost administrat un probatoriu complex, dintre care enumerăm următoarele activități:
- Audierea sau reaudierea a numeroși martori;
- Colaborarea cu istorici, scriitori și jurnaliști care au documentat subiectul evenimentelor din decembrie 1989 și folosirea eficientă a datelor și informațiilor relevante apărute în vasta literatură care a avut ca obiect Revoluția din Decembrie 1989;
- Verificarea și exploatarea arhivelor militare și civile, precum și fișarea, scanarea, analizarea și valorificarea vastei arhive a Senatului României care a stat la baza elaborării Raportului Comisiei Senatoriale privind Revoluția Română din Decembrie 1989 (28.730 file);
- Obținerea, studierea și valorificarea de materiale audio-video referitoare la Revoluție (Arhiva TVR, Arhiva Sahia Film, Arhiva Radiodifuziunii Române, filmări private);
- Realizarea unei colaborări permanente și eficiente cu diverse instituții ale statului (Parlamentul României, Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității, Ministerul Apărării Naționale, Serviciul Român de Informații, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Facultățile de drept din București, Iași și Cluj-Napoca, Biblioteca Națională, Arhivele Naționale, etc.).
Ca urmare a administrării probatoriului enumerat anterior, procurorii au avansat substanțial în ceea ce privește cunoașterea și stabilirea unor stări de fapt relevante pentru contextul existent în decembrie 1989, după cum urmează:
- S-a stabilit situația internațională deosebit de complexă existentă la finalul anului 1989, cu precădere pentru țările din Europa de Est;
- S-a realizat o clarificare cu privire la situația internă a României din perioada premergătoare declanșării evenimentelor de la Timișoara și în timpul desfășurării acestora;
- Este cunoscută conjunctura convocării de către fostul președinte Nicolae Ceaușescu a mitingului popular desfășurat la data de 21 decembrie 1989;
- A fost identificată, inclusiv prin probe testimoniale, sursa sunetului cu efect de panică (emis la data de 21 decembrie 1989, în timpul discursului lui Nicolae Ceaușescu) care a contribuit, alături de alte elemente, la dezorganizarea mitingului din Piața Palatului și declanșarea protestelor în București;
- A fost realizată o succesiune clară a evenimentelor politico-militare existente în după-amiaza și seara zilei de 21 decembrie 1989;
- A fost conturată succesiunea evenimentelor deosebit de importante din noaptea de 21/22 decembrie 1989;
- Au fost clarificate împrejurările legate de fuga cuplului prezidențial de pe sediul CC al PCR, traseul urmat și comportamentul forțelor militare înainte, în timpul și după pătrunderea revoluționarilor în sediul Comitetului Central;
- A fost stabilită componența comandamentului politico-militar care a preluat, în timp foarte scurt, după fuga președintelui în exercițiu, puterea totală în România. Referitor la acest aspect a existat o eficientă colaborare cu principalele facultăți de drept din țară (București, Cluj-Napoca și Iași), concluzionându-se, fără echivoc, faptul că în decembrie 1989 nu a existat vid de putere. În această etapă a anchetei, este posibilă o mai bună stabilire a conduitei membrilor noii puteri politico-militare și acțiunile de legitimare a acesteia pe plan intern și international;
- S-a realizat edificarea parțială referitoare la declanșarea și executarea diversiunii militare începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989. Este cert faptul că diversiunea a existat, s-a manifestat complex pe mai multe planuri, fiind cauza principală a numeroaselor decese, vătămări corporale și distrugeri survenite.
Probatoriul administrat a reliefat mecanismele dezinformărilor constante, având consecințe deosebit de grave, lansate prin intermediul TVR, Radiodifuziunii și mijloacelor militare de comunicații, astfel fiind instaurată la nivel național binecunoscuta psihoză teroristă.
De asemenea, se conturează modalitatea prin care au fost transmise o serie de ordine militare diversioniste, cu consecințe deosebit de grave.
În legătură cu aceeași diversiune au fost obținute date care demonstrează că în anul 1987 forțele armate ale României au importat două tipuri de imitatoare de foc militare, respectiv imitatoare pentru armamentul de infanterie, cu foc la gura țevii și imitatoare privind desantul de parașutare.
Totodată, urmare a probatoriului administrat există o mai bună înțelegere a diversiunii radio-electronice.
Au fost realizate progrese notabile pentru înțelegerea fenomenului diversionist (unic în istoria României prin complexitate și anvergură) atât sub aspectul mecanismelor concrete de acțiune cât și din perspectiva persoanelor ce au dirijat acest fenomen. Este de așteptat ca viitoarele cercetări să aducă lămuriri privind autorii diversiunii și eventualele complicități în realizarea acesteia.
- Probele administrate au permis o bună edificare cu privire la solicitarea de ajutor militar străin (sovietic) și consecințele grave ale unei astfel de solicitări pentru structurile militare interne și populația civilă. Această realitate este necesar a fi coroborată cu situația militară alarmantă care a existat de-a lungul întregii frontiere de stat a României în luna decembrie 1989.
- Totodată, a fost clarificată succesiunea evenimentelor petrecute la UM 01417 Târgoviște, locația unde s-a aflat cuplul Ceaușescu începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989. Probele au evidențiat existența unei constante diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale acestei unități militare, precum şi existenţa unor ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului Ceaușescu.
Astfel, până la execuția celor doi, survenită la data de 25 decembrie 1989, au fost identificate trei tentative de lichidare fizică a acestora.
- Au fost administrate în mod eficient probe pentru stabilirea împrejurărilor și acțiunilor concrete care au avut drept rezultat distrugerea unor bunuri de patrimoniu situate în perimetrul Pieței Palatului (Biblioteca Centrală Universitară, Palatul Regal). S-au depus diligențe pentru edificarea privind conduita impusă de regulamentele militare pentru forțele de blindate aflate în mediul urban, fiind avute în vedere pentru comparație situații similare petrecute în alte țări, soldate de asemenea cu distrugerea unor bunuri de patrimoniu.
- Au fost stabilite, prin probe, evenimentele care au avut drept consecință moartea și rănirea unor persoane în diverse localități aflate pe întregul teritoriu al țării.
- Au fost clarificate circumstanțele și împrejurările privind pregătirea judecării în regim de urgență a fostului președinte și a soției acestuia, judecarea propriu-zisă, motivațiile reale care au stat la baza acestei acțiuni și, mai apoi, executarea soților Ceaușescu.
- Nu în ultimul rând, este important de precizat faptul că, după anul 1989, probe importante, de natură să stabilească adevărul privind Revoluția, au fost distruse sau alterate, ceea ce face dificilă stabilirea, cu claritate, a unui raport de cauzalitate între anumite conduite, acțiuni sau inacțiuni și consecințele deosebit de grave ale evenimentelor din decembrie 1989.
În cauză, urmărirea penală va continua cu celeritate și eficiență, urmând a fi administrate toate probele necesare privind edificarea completă asupra împrejurărilor și cauzelor care au dus la moartea unui număr foarte mare de persoane, rănirea altora și distrugerea unor bunuri de patrimoniu. De asemenea, în vederea îndeplinirii tuturor cerințelor actualului Cod de procedură penală, urmează a fi reaudiate persoanele vătămate.
Pe măsura derulării cercetărilor, vom face publice rezultatele anchetei.»