Deputatul PSD de Vrancea și fost ministru al românilor de pretutindeni, Angel Talvăr, a participat la workshop-ul cu tema “Parlamentarii europeni cooperează pentru combaterea traficului de persoane în regiunea Balcanilor de Vest” la sediul Adunării Naţionale a Republicii Serbia.
COMUNICAT DE PRESĂ
«Traficul de persoane este unul dintre cele mai grave flageluri ale epocii moderne, o încălcare a drepturilor omului cu efecte dramatice în viata victimelor şi un fenomen social care distruge nu doar persoane, ci şi familii sau comunităţi întregi. Sclavia modernă face, an de an, zeci de milioane de victime în întreaga lume. Din păcate, acest fenomen extrem de grav afectează şi cetăţeni români, care cad pradă reţetelor de trafic de persoane sau unor indivizi lipsiţi de scrupule, deseori violenţi.
Am participat, de curând, la un eveniment care arată cât de prezentă este această ameninţare pe agenda structurilor parlamentare din Europa. Pe 18 mai, la sediul Adunării Naţionale a Republicii Serbia, s-a desfăşurat workshop-ul cu tema “Parlamentarii europeni cooperează pentru combaterea traficului de persoane în regiunea Balcanilor de Vest”. La eveniment, au fost prezenţi parlamentari din Serbia, România, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, reprezentanţi ai Biroului ONU pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC), ai Organizaţiei Mondiale pentru Migraţie (IOM), ai Human Trafficking Foundation, delegaţiei UE şi Consiliului Europei în Serbia, precum şi ai unor ONG-uri cu activitate specifică.
Cei prezenţi au demonstrat, cu date şi cifre rezultate din realităţile cutremurătoare ale traficului de persoane, cât de serioasă este această ameninţare şi care sunt mecanismele curente prin care se încearcă prevenirea şi combaterea ei.
România, afectată de fenomenul traficului de persoane, se numără printre ţările cu cea mai bogată activitate parlamentară în acest sens. În cadrul evenimentului, am prezentat atât situaţia curentă din ţara noastră, cât şi activitatea Grupului parlamentar pentru combaterea traficului de persoane din Parlamentul României, grup care generează în fiecare an o evaluare integrată a fenomenului. Pornind de la statisticile disponibile, consider că este esenţial ca activitatea parlamentară pe această temă să continue la fel de eficient ca şi până în acest moment, pentru a atrage atenţia asupra evoluţiei alarmante a fenomenului şi pentru a crea baza discuţiilor pentru dezvoltarea unei legislaţii naţionale complete şi eficiente în domeniu.
Suntem departe de a fi învins acest flagel. El continuă, din nefericire, să facă victime atât în ţară, cât şi în comunităţile româneşti de peste hotare. Aproape zilnic, aflăm din presa naţională sau de diaspora despre cazuri în care cetăţeni români devin victime ale traficului de persoane, abuzurilor, exploatării prin muncă şi sclaviei moderne.Avem, aşadar, obligaţia de a rămâne activi şi vigilenţi, de a continua eforturile care ne-au făcut un model în domeniu, la nivel european. Aceasta este singura modalitate prin care putem stăvili şi sancţiona exemplar situaţiile în care românii din ţară şi de dincolo de graniţe cad pradă traficului de persoane.»
Angel TÎLVĂR
DEPUTAT PSD DE VRANCEA
Más historias
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
Proiectul CSO Admin: Sprijinirea Organizațiilor de Tineret Europene prin Formare și Mentorat
Proiectul HG Sustainable: Educație pentru Leadership Responsabil și Dezvoltare Durabilă