Patru cetățeni români și-au pierdut viața și alte patru persoane au fost rănite grav, într-un accident ce a avut loc pe o șosea din Toledo.
Accidentul s-a produs ieri seară în jurul orei 22:00, în dreptul kilometrului 23 al șoselei regionale CM- 4009 din localitatea Escalonilla din provincia Toledo.
Cele două autoturisme implicate în accident s-au ciocnit frontal, cei patru tineri români murind pe loc în urma impactului. Unul dintre aceștia încă nu a putut fi identificat pentru că nu avea asupra lui niciun document.
Dintre cei patru răniți grav, trei au fost transferați la Spitalul Virgen de la Salud din Toledo iar a patrulea la spitalul La Paz din Madrid. Toți cei răniți au vârste cuprinse înre 19 și 20 de ani.