Polițiștii din Sectorul 6 al Capitalei au intrat în alertă de gradul zero. Aceștia caută un pedofil care a agresat sexual doi copii, în liftul unui bloc din cartierul Drumul Taberei.
Este vora despre doi frați, o fetiță și un băiețel. Aceștia au plecat la o prietenă de familie, care locuiește la două străzi de blocul lor. Când au urcat în lift, în blocul persoanei la care vroiau să ajungă, alături de ei s-a urcat un bărbat. Acesta a început să-i pipăie și ciar să-i sărute.
Poliţiştii au început cercetările după ce bărbatul a fost surprins de o cameră de supraveghere aflată în lift.
„În cauză au fost declanşate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de agresiune sexuală. Secţia 22 Poliţie sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 efectuează investigaţii în vederea depistării şi tragerii la răspundere penală a persoanei care a agresat minorii”, informează Biroul de presă al Poliţiei Capitalei.
Más historias
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
Proiectul CSO Admin: Sprijinirea Organizațiilor de Tineret Europene prin Formare și Mentorat
Proiectul HG Sustainable: Educație pentru Leadership Responsabil și Dezvoltare Durabilă