Mariana Drosu este o femeie de afaceri care a răzbit într-un domeniu foarte complicat. Mariana are o poveste de viață palpitantă, cu bunele și relele oricărui român care și-a luat inima în dinți, a plecat pentru o viață mai bună în străinătate și care a reușit.
Este un nou episod al Gazetei de Spania de promovare a romanilor de succes: Mariana Drosu.
Gazeta de Spania: Bună ziua, vă mulțumesc că ați acceptat să ne oferiți acest interviu. Vă rog să spuneți cititorilor noștri cine este Mariana Drosu!
Mariana Drosu: Bună ziua si mulțumesc pentru interes. Mă numesc Mariana Drosu. Locuiesc și muncesc în Torremolinos, Málaga încă din anul 2009. Pregatirea mea profesională este ingineria textila și fashion design. Am adus cu mine din România pasiunea pentru modă și creație vestimentară , dobândită de la mama și bunica maternă, încercând să valorific pregatirea și experiența acumulată în condițiile și oportunitățile de aici.
Acum am afacerea mea “Mariana Drosu Design – Alata Costura Atelier”. Provin dintr-o familie onestă, muncitoare, fiind cea mai mică dintre cele trei surori, mereu unite și apropiate, chiar dacă acum suntem la niște kilometri departare. Realizarea vieții mele,cu care mă mândresc, o reprezinta cei doi copii : fiul și fiica . Deși au copilarit și crescut “entre costuras” ,și-au urmat propriile înclinații și aspirații, bucurându-se de ceea ce-și doresc în viață. Sunt apreciați și îndrăgiți de persoanele care ajung să-i cunoască și sunt fericită pentru ei.
Gazeta de Spania: Cu toții avem o poveste e emigrării. A Marianei Drosu care este povestea venirii în Spania?
Mariana Drosu: Răspunsul la această întrebare îmi permit să-l formulez într-un mod personal. Se poate întâmpla să ții foarte mult la o haină în care te simți bine, dar în timp se uzează si deși încerci să o cârpești, sa te mai bucuri încă de ea, la un moment dat ești nevoit să renunți. Am trăit o astfel de situație și am decis să-mi croiesc un nou drum, găsind o oportunitate care m-a adus aici în urmă cu opt ani. Nu a fost ușor, dar se pare ca această nouă croială mi-a venit bine, m-am adaptat, m-am integrat, astfel încât mă simt acasă.
Gazeta de Spania: Cum ati inceput afacerea?
Mariana Drosu: Am avut de la început oportunități de lucru , începând cu un contract la un centru de reparații, câte șase luni, prelungindu-se până la 2 ani. În acest timp am început să-mi procur utilaje și să-mi instalez propriul atelier în locuința și mi-am format propria clientelă. Am încercat să găsesc un job ca asistent de designer, conform cu pregatirea și experiența mea, dar nu a fost posibil. În aceste condiții am decis să lucrez pe cont propriu , ca autonom, cu o clientelă variată, de la persoane particulare, la academii de dans cu ținute specifice, firme de rochii de flamenca, colecții pentru diferiți designeri.
În paralel, am creat colecții proprii și am participat la diferite prezentări. Cea mai importantă a fost în octombrie 2016 “Celebra Málaga” feria de novia y fiesta. Actualmente, localul în care funcționez este amenajat Într-un concept original ca show-room pentru expunerea și vânzarea propriilor colecții și a accesoriilor corespunzătoare, și atelier de creație și confecționare la comandă, pe masura și gustul clientelei.
Gazeta de Spania: Ce competiție aveți? Mai există români în branșă și care sunt atuurile dumneavoastră în fața lor?
Profesionalitatea, firmei este deja recunoscută și apreciată în zonă prin exclusivitatea creațiilor, calitatea confecției și atenția acordată clientelei. Fac foarte bună echipă cu colega mea , modista specialistă, Estella, pe care mă simt norocoasă că am întâlnit-o și a acceptat să lucreze cu mine ,dovedind talent și devotament. Mai sunt ateliere de croitorie și reparații în Torremolinos, între care două aparțn unor compatrioți. Una dintre acestea este româncă, Teodora, care mi-a fost colegă în primul meu job și care m-a ajutat foarte mult în începuturile mele aici, pentru care îi sunt recunoscătoare.
Gazeta de Spania: Ce proiecte de viitor aveți?
Mariana Drosu: Este un privilegiu să lucrez ceea ce îmi place , ceea ce știu să fac mai bine. Să văd fețele fericite ale clientelor simțindu-se unice , frumoase în momente importante din viața lor purtând creațiile mele, este o satisfacție greu de descris în cuvinte, dar care se trăiește cu intensitate. Doresc să am bucuria acestor trăiri cât mai mult timp, daca tot am ajuns aici. Pentru aceasta, pentru a face cunoscută arta firmei, am în proiect participarea la importante prezentări de modă din zonă și de ce nu și în alte destinații.
Un alt obiectiv pe care intenționez să-l dezvolt ar fi vânzări și comenzi on-line. Am experiența lucrului prin corespondență, la distanța și clientele au fost mulțumite.
Gazeta de Spania: Cum vedeți situația economică a Spaniei și cum se poate impune un străin care are un business?
Mariana Drosu: Suntem nevoiți să ne adaptăm la situația economică existenta printr-o politică de prețuri accesibile. De asemeni se impune o strategie de marketing și publicitară care să vizeze o clientelă variată, oferind o gamă diversificată de produse și servicii, în acest caz : rochii de mireasă, de ocazie, de comuniuni, prét a porter, costume pentru diferite tipuri de dans (latino, salon, balet,popular), rochii de flamenca. Aici fiind cu prioritate zonă turistică, populația este obișnuită cu străinii și am simțit o bună acceptare și apreciere. Consider că oricine își face bine treaba se poate integra.
Gazeta de Spania: Cum și când vedeți reîntoarcerea în România?
Mariana Drosu: Cu mare bucurie merg în România să-mi vizitez familia. Mi-ar plăcea să am mai mult timp disponibil să merg mai des, să pot sta mai mult să vizitez zone din România pe care încă nu le-am văzut , să revăd unele de care-mi este dor. O parte din sufletul meu va fi mereu acolo, dar viața mea este acum aici, nu mai este timp de un nou început. Pot spune că am preferat “aripile” în schimbul “rădăcinilor”.
Gazeta de Spania: Un cuvânt de încheiere!
Mariana Drosu: Vă mulțumesc pentru amabilitatea de a mă asculta și a publica povestea mea. Sunt convinsă că sunt foarte mulți români care au povești interesante de viață pe acest tărâm minunat și primitor. Vă felicit pentru inițiativa de a le împărtăși și altora. Apreciez, de asemenea, calitatea “Gazetei de Spania”, foarte interesantă și utilă, cu informații din actualitatea României.