O româncă născută în Brăila şi mulţi ani rezidentă în Spania, în Zaragoza, a avut curajul să meargă la capătul lumii, pentru soţul ei. Din Ecuador, Mihaela ne povesteşte viaţa ei de zi cu zi, într-o ţară atât de diferită de ceea ce este în Europa, cu scene parcă desprinse dintr-un film de aventuri. Mihaela Ionela Badin, căci despre ea vorbim, ne povesteşte…
De doi ani locuiesc in Ecuador. Am venit cu sotul meu ecuadorian, cu un contract de munca excelent, dar care s-a dovedit a fi inceputul unei frumoase experiente in aceasta tara. De 7 luni lucrez pentru statul ecuadorian, ca si director de comunicare(purtator de cuvant) in Guvernul de Pastaza, o regiune amazoniana, unde, in fiecare zi am adrenalina la maxim. Ma trezesc la cinci dimineata, pentru a asculta stirile si in functie de lucrul acesta ii fac agenda guvernatorului. Pana acum, Guvernul presedintelui Rafael Correa a fost destul de apreciat de cetateni, dar, odata cu scaderea pretului petrolului a inceput criza economica in Ecuador. Guvernatorul Martín Quito, este delegatul presedintelui Correa in teritoriul amazonian al tarii.
Povesti despre viata mea de zi cu zi, ca ca director de comunicare, am nenumarate. Viata este palpitanta si iti multumesc ca imi oferi posibilitatea asta.
De pilda, acum cateva saptamani a cazut un avion militar Aravá cu 22 de militari. Am primit alerta prin whassap, dar fara confirmare. Imediat l-am informat pe guvernator si am luat decizia de a ne duce exact la locul unde se presupunea ca se prabusise aeronava. Amazonia este o regiune cu multa vegetatie, jungla. Am ajuns la fata locul chiar printre primii, fara a fi imbracati corect pentru jungla, fara cizme si fara a sti exact unde cazuse avionul, ne-am decis a intra in jungla, cu tot pericolul care ne putea astepta (teren noroios, serpi, animale salbatice, vegetatie densa, ploaie, etc.).
Dupa o ora si jumate de mers ajungem la locul tragediei, unde nu exista niciun supravietuitor, 22 de militari si oficiali morti. Teribil, dar in situatii de acest gen este interzis sa dai inapoi. Impreuna cu guvernatorul am ajutat la salvare, nu putea intra niciun elicopter, vegetatie densa. 22 de corpuri au fost scoase dupa aceea pe umeri, prin jungla, intuneric si ploaie.
Pe mine a trebuit sa ma duca in spate un coleg politist, bodyguard al guvernatorului, era imposibil sa mai merg, aveam noroiul pana la genunchi iar ghimpii pomilor de chonta (o fructa exotica) ne-au ingreunat mult deplasarea. Dupa ce am iesit de acolo, a trebuit sa ne ducem la morga, asa in starea in care eram pentru a solutiona o problema- lipsa de formol.
Spitalele aici nu prea sunt dotate, au pus corturi in curte pentru a face autopsia.La fata locului a ajuns chiar ministrul apararii. O dupa-amiaza si o noapte de cosmar dar cu toata forta si dispozitia de a informa corect cetatenii.
Alta anecdota din bagajul meu amazonic: eram cu guvernatorul la o defilare, cred ca se sarbatoreau zilele unui satuc. La un moment dat primeste o alerta ca intr-o comunitate din interiorul Amazoniei se da o lupta intre doua nationalitati indiene (andwa si kichwa) si ne sfatuim sa intram, cu acelasi avion, care ulterior a cazut , avion militar Aravá impreuna cu comadantul Fortei Armate si Comandantul Politiei Nationale, politia de inteligenta, procurori si doi traducatori.
O ora in avion, ajungem in inima Amazoniei si acolo intr-adevar o alta lume. Cei kichwa ne-au intampinat cu fata unsa cu ceva negru (razboi), cu sulite din lemn, imbracati in portul lor. Exista riscul de a ne sechestra, au obiceiul acesta dar prin dialog, accepta sa ne lase sa intram in teritoriul lor pentru a vedea despre ce este vorba. Gasim 7 raniti de sulite. Dupa accea, ne urcam intr-o barca de lemn pt a ajunge in terotoriul indienilor andwa. Doua ore in barca, pe un rau destul de periculos, partenerilor mei de drum le era teama de sarpele BOA (il gasesti in rauri intunecate si adanci). Ajungem in teritoriul andwa si la fel ne-au primit, cu raceala.
Exista o bautura amazonica-chicha- facuta din yuca si mestecata de femeile indiene, putin scarboasa, daca ai o mentalitate europeana. Cand ti-o ofera nu poti refuza, ei se simt amenintati daca tu refuzi aceasta bautura.La inceput chiar am vomitat dar cu timpul corpul se obisnuieste.
Exista doua lumi diferite: lumea orasului Puyo, unde locuiesc eu ,oras micut, nu chiar asa de modern, dar cu lume civilizata, chiar mondena si lumea din comunitatile indiene, chiar la jumatate de ora de Puyo locuiesc in casute facute din frunze de banan impletite. Nu au apa potabila, raurile sunt contaminate, nu au lumina.
In regiunea Pastaza se intalnesc 7 nationalitati indigene: shuar, ashuar, kichwa, andwa, shiwiar, waorani, sápara, toti cu limba lor. Pe waorani i-au civilizat acum 50 de ani dar inca exista doua triburi necontactate, tagaeris y taromenanis,nu au contact cu el, ii protejeaza constitutia…VA URMA
Más historias
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
PROPATRIA 2023 SE EXTINDE ÎN EUROPA: FESTIVALUL ADUCE ARTIȘTI ROMÂNI ÎN COMUNITĂȚILE DIASPOREI
PROIECTUL „TABĂRĂ DE DEZVOLTARE PERSONALĂ – ARTĂ, TRADIȚII ȘI CULTURĂ ROMÂNEASCĂ” A AJUNS LA FINAL