Curtea de Apel Târgu Mureș a respins pe 28 martie, apelul formulat de primarul UDMR al comunei Mădăraș împotriva sentinței Tribunalului Harghita care a dispus amendarea acestuia pentru refuzul de a pune în executare o sentință definitivă prin care a fost obligat să îndepărteze drapelul Ungariei și steagul secuiesc de pe fațada primăriei.
Primarul UDMR din Mădăraș, județul Harghita, Biró László, a fost obligat definitiv, încă din iulie 2014, să îndepărteze drapelul Ungariei și steagul secuiesc de pe sediul primăriei. La sesizarea lui Dan Tanasă, Biró fusese amendat de prefect de două ori, pentru că acesta arbora drapelul Ungariei pe sediul primăriei.
La începutul lunii februarie 2016, Tribunalul Harghita a admis acțiunea Prefectului Județului Harghita și a dispus amendarea primarului pentru refuzul de a pune în executare o sentință definitivă prin care a fost obligat să îndepărteze atât drapelul Ungariei cât și steagul secuiesc de pe fațada primăriei.
Decizia Curții de Apel Târgu Mureș este definitivă și nu mai poate fi atacată. Primarul UDMR este obligat să plătească o amendă, cuantumul exact va fi stabilit de către Tribunalul Harghita, însă suma va depăși 40.000 de lei vechi, având în vedere sentința de fond și faptul că acesta nu a dat jos nici până la această oră cele două steaguri.
Decizia Curții de Apel Târgu Mureș
Tip solutie: Respingere apel
Solutia pe scurt: Respinge apelul formulat de pârâtul PRIMARUL COMUNEI MĂDĂRAŞ, (cu domiciliul procesual) împotriva Sentinţei nr. 126/3.02.2015 pronunţate de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 766/96/2015. Definitivă. Pronunţată azi, 28.03.2016, prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre 227/2016 28.03.2016
Más historias
Reunión de Evaluación del Proyecto Digital Inclusion VET
INNETICA asiste a la reunión del proyecto europeo ‘Hippotherapy and Healthy Tourism’ en Kayseri(Turquía)
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE