Icono del sitio Gazeta de Spania

PRIMARUL UDMR DIN MIERCUREA CIUC ESTE OBLIGAT SĂ ÎNDEPĂRTEZE DRAPELUL UNGARIEI ȘI STEAGUL SECUIESC

Instanța a hotărât că arborarea steagului Ungariei și a celui secuiesc în incinta și pe fațada Primăriei Miercurea Ciuc este nelegală. Tribunalul Harghita a admis acțiunea Asociației Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC) și l-a obligat pe Primarul municipiului Miercurea Ciuc să îndepărteze toate steagurile, cu excepția drapelului României și cel al Uniunii Europene, din incinta și de pe fațada Primăriei Miercurea Ciuc.

Instanța a constatat astfel arborarea nelegală a drapelului Ungariei, a steagului secuiesc și a steagului municipiului Miercurea Ciuc în incinta și pe fațada Primăriei Miercurea Ciuc.

În acest moment, în incinta Primăriei Miercurea Ciuc și pe fațada instituției condusă de viceprimarul UDMR, Antal Attila, care îl înlocuiește pe primarul demisionar Raduly Robert, cercetat pentru fapte de corupție, sunt arborate ilegal drapelul Ungariei, steagul secuiesc și un steag alb, steagul orașului.

Primarul UDMR din Miercurea Ciuc este obligat acum să înlăture steagul secuiesc, drapelul Ungariei și steagul local din toate spațiile din Primăria Miercurea Ciuc, inclusiv de pe fațada instituției, după ce instanța a constatat nelegalitatea arborării acestor steaguri „la sediul Primăriei municipiului Miercurea Ciuc/Consiliului Local Miercurea Ciuc”.

Instanța nu face referire de fațada clădirii, ca atare instanța a constatat nelegalitatea arborării celor trei steaguri atât pe fațada instituției, cât și în sala de ședințe a instituției și în biroul primarului din Miercurea Ciuc sau în orice altă sală a instituției.

Iată soluția pe scurt a instanței:

Instanța a respins cererea ADEC ca aceste steaguri să fie îndepărtate și din alte spații care aparțin Primăriei Miercurea Ciuc.

Acțiunea înaintată de Asociația Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC) în acest caz ar fi trebuit să fie deschisă de către reprezentantul Guvernului României în județul Harghita, prefectul Jean-Adrian Andrei.

Acesta era obligat legal de prevederile Legii nr. 340/2004 și ale H.G. nr. 1157/2001 să se adreseze instanței de judecată cu privire la arborarea nelegală a mai multor steaguri la sediul Primăriei Miercurea Ciuc.

Prefectul Jean-Adrian Andrei a refuzat însă să aplice legea în acest caz, preferând să fie complicele primarului UDMR care sfida legile și Constituția României prin arborarea drapelului Ungariei, a steagului secuiesc și a steagului local în sediul Primăriei Miercurea Ciuc.

Jean-Adrian Andrei a fost sesizat încă din 2013 cu privire la faptul că pe sediul Primăriei Miercurea Ciuc este arborat nelegal un steag alb. În total dispreț al legii și în bătaie de joc la adresa subsemnatului, Andrei a refuzat să aplice prevederile legale. Ulterior, prefectul Jean-Adrian Andrei a susținut chiar, în mod mincinos se vede acum, că steagul local al municipiului Miercurea Ciuc este arborat în mod legal.

Salir de la versión móvil