Potrivit primelor cifre oficiale, 79 de persoane au murit în urma cutremurului de 7,1 grade pe scara Richter, care a avut loc în Mexic. Autoritățile se așteaptă ca cifra morților să crească odată cu trecerea orelor.
În Mexico City, unde au murit patru persoane, cel puțin treizeci de clădiri s-au prăbușit în diferite părți ale orașului. Președintele Enrique Pena Nieto a convocat consiliul național de criză și a survolat cu elicopterul zonele afectate.
Șeful guvernului, Miguel Angel Mancera, a declarat stare de urgență națională. Cutremurul a avut loc în ziua care marchează cea de-a 32-a aniversare a celei mai grave tragedii din Mexic, un alt cutremur care a ucis aproape 10.000 de persoane.
Estimarea inițială a magnitudinii seismului, făcută de US Geological Survey (USGS, serviciul american de monitorizare geologică) a fost de 7,4, valoare revizuită ulterior la 7,1 atât de USGS, cât și de institutul seismologic mexican. Epicentrul determinat a fost la opt km la sud-est de Atecingo, în statul Puebla din centrul Mexicului. Mișcarea s-a produs la o adâncime de 51 de kilometri.
GALERIE FOTO
[foogallery id=»17386″]